Primăria Braşov va depune pentru finanţare prin PNRR proiectul de construire a noului Spital clinic de pneumologie şi boli infecţioase dacă marţi Consiliul Local va aproba studiul de fezabilitate realizat în acest scop, valoarea investiţiei urmând să se ridice la peste 150 de milioane de euro.
‘Construirea acestui spital este foarte importantă, este un obiectiv de investiţii esenţial. Lucrul acesta l-am învăţat în modul cel mai direct în perioada pandemiei şi perioada următoare. Avem nevoie de un spital nou pe zona de pneumologie şi infecţioase, în condiţiile în care infrastructura actuală a municipiului este într-o fostă baie comunală – Spitalul de Infecţioase şi, respectiv, în nişte foste vile turistice – Spitalul de Pneumologie. (…) După aproape doi ani de zile de la preluarea mandatului, acest obiectiv nu exista pe lista de investiţii şi iată că am reuşit să ajungem la un nivel de maturitate al acestui proiect, care va intra mâine în votul Consiliului Local. Prin urmare, avem tot ce ne trebuie pentru a-l depune pentru finanţare din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă’, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, primarul Braşovului, Allen Coliban.
Conform acestuia, nou spital ar urma să aibă 275 de paturi, al căror număr poate creşte până la 320 în caz de necesitate, un proiect care oferă multă flexibilitate din perspectiva fluxurilor şi a compartimentării, astfel încât să răspundă tuturor nevoilor atât prezente, cât şi viitoare.
Dr. Dan Moraru, directorul actualului Spital Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase Braşov, a declarat, pentru AGERPRES, că a primit asigurări din partea Primăriei Braşov că viitoarea locaţie este în aşa fel gândită încât să acopere toate necesităţile structurii spitaliceşti de a oferi, pe viitor, o diversificare a serviciilor medicale.
Conform lui Moraru, aşa cum arată studiul de fezabilitate, noua clădire va putea să acopere necesităţile de îngrijiri paliative, să asigure mai multe paturi ATI – cu 10 în plus faţă de numărul actual -, spaţii pentru chirurgie toracică, pentru un laborator de somnologie etc.
Potrivit managerului actualului Spital de Pneumologie şi Boli Infecţioase, proiectul acoperă toate nevoile unui viitor spital, la standarde europene şi, în plus, deschide inclusiv posibilitatea realizării de cercetare în viitorul spital, prin redimensionarea laboratoarelor şi a sălilor de curs, Spitalul de Boli Pneumologie şi Boli Infecţioase fiind, la momentul actual, unul clinic, în care se desfăşoară cursuri pentru asistente şi studenţii la medicină, nu tocmai în condiţii la standarde europene.
Odată cu realizarea noii construcţii, laboratoarele de genetică moleculară, microbiologie şi bacteorologie specifică, dar şi un laborator nou de anatomie patologică vor putea fi dezvoltate, a menţionat dr. Dan Moraru.
‘Important este să ai o locaţie nouă, foarte bine gândită, pe specificul bolilor infecţioase şi de pneumologie şi te poţi adapta apoi’, a conchis dr. Moraru.