Un tânăr de 19 ani, din localitatea braşoveană Feldioara, a ajuns în stare gravă la spital, după ce, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, aflat la volanul unei maşini, a intrat într-un gard de beton.
Conform IPJ Braşov, accidentul a avut loc pe DN 73, între Moeciu de Sus şi Moeciu de Jos.
Potrivit poliţiştilor, din cauza stării medicale în care se afla, şoferul nu a putut fi testat pentru a se stabili dacă a consumat alcool sau substanţe psihoactive.
‘La faţa locului au fost direcţionate echipaje ale Poliţiei Staţiunii Bran, care au stabilit, până la acest moment, că în accident a fost implicat un singur autoturism, care circula dinspre Moeciu de Sus spre Moeciu de Jos şi a intrat într-un gard de beton. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, un tânăr de 19 ani, din localitatea Fundata, care a fost transportat la o unitate medicală. Din cauza stării sale medicale, acesta nu a putut fi testat din punct de vedere al prezenţei în organism a alcoolului sau a substanţelor psihoactive’ a transmis, duminică, IPJ Braşov.
Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii accidentului rutier, a menţionat sursa citată.