Cu ajutorul sistemului eHealth şi telemedicină finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău va încerca să diminueze riscul infecţiilor nosocomiale, să prevină apariţia unor erori umane prin digitalizarea sistemelor interne şi să reducă timpii de aşteptare în favoarea pacienţilor.
Valoarea proiectului ‘Realizarea sistemului de eHealth şi telemedicină la nivelul SJU Buzău’, promovat de Consiliul Judeţean (CJ) Buzău depăşeşte 4.4 milioane lei. Printre beneficiile digitalizării se numără şi reducerea riscului de îmbolnăvire a pacienţilor cu infecţii intraspitaliceşti.
‘Creşterea capacităţii de gestionare şi prevenire a infecţiilor nosocomiale în cadrul SJU Buzău se va realiza prin: digitalizarea interacţiunii cu terţi ( pacienţi, societăţi comerciale etc), digitalizarea fluxurilor interne specifice şi instituţionale (suport), digitalizarea proceselor, pregătirea sistemului pentru interoperabilitate cu alte instituţii/unităţi sanitare respectiv pentru integrare/consolidare şi replicare date’, prevede documentul adoptat în şedinţa CJ Buzău.
Totodată, pacienţi vor avea posibilitatea de a se informa mult mai uşor, fără a mai fi necesară deplasarea la spital.
‘Ştiţi foarte bine că există PNRR, acolo sunt anumite axe pentru sistemul de sănătate. Este un proiect care va aduce beneficii atât personalului din unitate cât şi cetăţenilor. Se va cumpăra aparatură, începem să rezolvăm încet, încet problema infecţiilor, bacteriilor. Este un proiect eligibil financiar. Investim în tot ce înseamnă IT, birotică, digitalizare, putem să eliminăm în unele cazuri contactul direct cu pacienţii, se uşurează munca angajaţilor. Se reduc timpii de aşteptare, pacienţii pot accesa un site pentru a-şi lua o informaţie, nu se mai pierde timp prin cabinete’, a declarat preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Potrivit conducerii celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ, sistemul eHealth aduce multiple beneficii, inclusiv de natură fianciară, prin reducerea unor cheltuieli de funcţionare.
‘Pentru SJU Buzău realizarea sistemului eHealth şi telemedicină lansat de Ministerul Sănătăţii aduce foarte mute beneficii, cele mai importante fiind creşterea eficienţei operaţionale, prin digitalizarea proceselor interne şi automatizarea unor activităţi. Se va reduce timpul necesar pentru anumite activităţi, va creşte gradul de precizie şi se va reduce riscul de erori umane. Creşterea calităţii serviciilor medicale: digitalizarea ajută la îmbunătăţirea comunicării dintre personalul medical şi pacienţi precum şi la reducerea timpului necesar pentru procesarea şi analizarea datelor medicale, ceea ce va duce la un diagnostic mai rapid şi mai precis. Creşterea satisfacţiei pacienţilor: prin digitalizarea proceselor, pacienţii vor beneficia de o experienţă mai rapidă şi mai uşoară precum şi de un acces mai uşor la informaţiile medicale. Reducerea costurilor: digitalizarea ajută la reducerea costurilor prin automatizarea unor activităţi la reducerea riscului de erori şi la reducerea nevoii de hârtie şi de alte materiale consumabile. Creşterea securităţii şi protecţiei datelor: prin digitalizarea proceselor se va asigura o protecţie mai bună a datelor medicale şi o securitate mai mare a sistemelor informatice ‘, a transmis pentru AGERPRES, SJU Buzău.