Trei persoane au suferit leziuni grave în urma unui accident rutier produs joi seara pe DN 21, între localităţile Radu Negru şi Ştefan Vodă.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 21, între localităţile Radu Negru şi Ştefan Vodă, judeţul Călăraşi, a avut loc o coliziune între două autovehicule, în urma căreia trei persoane au suferit leziuni grave, dintre care două sunt încarcerate.
Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenţia echipajelor specializate.
Se estimează reluarea normală a circulaţiei în 30 – 45 de minute.