AcasăPoliticaCălin Georgescu: Actuala clasă politică românească este formată din „torţionari”, indivizi care-şi...

Călin Georgescu: Actuala clasă politică românească este formată din „torţionari”, indivizi care-şi chinuie propriul popor, trebuie înlăturată

Iohannis parlament_sesiune_solemna

Călin Georgescu a vorbit despre marea resetare a României, despre modelul suveranist pentru viitor, un nou model statal, o nouă republică, luni seară, la Culisele statului paralel, cu Anca Alexandrescu, scrie realitatea.net.

Călin Georgescu a anunțat luni seară, la Culisele statului paralel, că după următoarele alegeri se va regăsi „într-un partid politic in care sunt absolut hotărât să mă implic, la modul cel mai serios, ca oamenii să-și găsească un punct de sprijin, o tinta precisa, nevoile clare”.

Acesta a confirmat că nu exclude o candidatură la președinția României în 2024:  „Și acest lucru îl iau foarte in serios”.

„Principala piesă de rezistență e baza economică. Dacă nu putem ataca baza economică, nu putem face nimic.

Iar lucrul cel mai important este că modelul suveranist distributist e prin definiție antioligarhic, exact ce se feresc să spună conservatorii. Prin definiție, sprijină răspândirea largă a proprietăților naționale și să sprijine proprietarii autohtoni.

Pentru că trebuie prin sprijinirea celor care se pot implica în binele țării. Și este singura modalitate de a apăra cultura, istoria, tradiția noastră. Nu este legată de taxe mari, impozite mari. Așa a picat și Imperiul Otoman. Din contră, impozite mici, ca lumea să se poată dezvolta.

Și exemplul precis, cu date existente astăzi este următorul: Producția la cereale, grâu, porumb…, a fost de 11 milioane grau, 14 mil porumb, toate sunt de patru ori mai mari decât necesarul pentru poporul român. Cu toate astea, noi importăm din alte țări, principala țară de import e Ungaria. Și drama e că la o tonă de export noi importăm 100, deficitul este uriaș, azi atinge 300 de miliarde ,deci noi importăm inflație. E de neimaginat”, a declarat Călin Georgescu, luni seară, la Culisele statului paralel.

Poporul român și orice român, oriunde s-ar afla pe planeta asta ține de România printr-un cordon ombilical. (…)

Tânăra generație, tinerii vor stabilitate, vor locuință și un loc de muncă stabil, ei vor liniștea zilei de azi, și nu grija zilei de mâine. Noi vorbim de un aspect spiritual, fundamental al misiunii noastre crestine, ca țară. Sunt incompatibile cu toate aceste lucruri, iar acesta nu e progres. (…)

Eu vreau să văd personal că românii se întorc acasa. Ei vin pe predictibilitate, pe salarii care sunt în Occident. Cum e azi antreprenorul autohton, dușmanul lui e românul, ANAF și alte ministere ,care nu fac altceva decât să-l hărțuiască. Alții care fac afaceri cu statul își găsesc locul prin parlament. Ei le micșorează salariul. (…) Ar trebui să obligi orice antreprenor să aibă cel puțin 2.000 de euro salariu. Cum faci? Reducând taxe, impozite, lăsând să se dezvolte. Acest bici al pseudoculților trebuie să dispară. Suntem dominați de pseudocultură în politică, iar deciziile se iau în zona interlopă”, a explicat C. Georgescu.

„Spuneți că sunt conduse de lumea interlopă…”, a intervenit Anca Alexandrescu, completată apoi de Călin Georgescu: „Adevărul e cel mai urât: Nu numai aici, peste tot în lume”.

„Noi nu suntem în situația să nu avem resurse energetice, noi avem.

Atât timp cât nu vom înțelege că viitorul României este incompatibil cu modelul neoliberal decadent al Occidentului, nu vom putea face nimic. Trebuie să gândim o nouă restatalizare, un stat suveranist distributist care să pună pe primul loc proprietatea națională. Cert e că neoliberalismul a insistat imens de mult doar în profit și a sugerat că se bazează pe știință. Nu s-a bazat pe nicio știință, a pus imediat doar profitul.

Statul român sau antreprenorul român trebuie să aibă minimum 51% la orice. Țării mele îi este bine când are minimum 51 la sută, nu poate exista o altfel de negociere. (…)

Ce am făcut? Moș Gerilă comunist a fost schimbat cu Moș Crăciun democrat, dar ambii au venit de pe Wallstreet. (…)

Viața noastră depinde de noi, ne putem autogospodari singuri, atât timp cât ce am primit de la Dumnezeu, această țară cu acest pământ le-am primit de la Dumnezeu, nici de la Bruxelles, nici de la Washington. Este o chestine de responsabilitate să te ai bine cu toată lumea, cu vecinii și marile puteri, în special”, a afirmat C. Georgescu.

„Eu nu sunt și nu am să fiu împotriva acestor cluburi, că se numesc UE, NATO, așa a fost să fie, a fost o conjunctură. Important e că noi suntem în Europa, nu trebuie să fim sclavi, noi trebuie să ne redefinim locul în aceste cluburi. Avem o nișă pe care am anunțat-o acum 10 ani, proiectul de țară: Hrană, apă, energie, se dovedește mai valabil. Le poți negocia, nu accepți ce ți se dă.

Această  obediență a deținătorilor de putere, apropo și de Schengen, legată de Ucraina, de legea impotriva identității minorităților dată pe 13 decembrie. Toate acestea îmi demonstrează că obediența deținătorilor de putere i-a transformat în torționari”, a completat C. Georgescu.

„Leadership nu există, cel puțin la nivel european. Primul care a venit a fost George Soros. Toată societatea civila… Toți luam notițe de la Silviu Brucan ce au de făcut, de spus. Actuala președintă de peste Prut, din aceeași școală vine, ca și mulți alții. (…)

Dar partea bună e că toți cei care rostesc adevărul, care gândesc liber, care vor să se exprime liber sunt înlăturați sau li se pune pumnul în gură. E foarte bine, înseamnă că sistemul  globalist e pe ducă. Pentru noi, partea bună pentru noi e că oligarhia globalistă s-a prăbușit. Sunt foarte optimist”, a susținut C. Georgescu.

C. Georgescu: „Clasa politică românească, bună de aruncat la gunoi, niște torționari. România, un nou model statal – noua republică”

Despre clasa politică din România, Călin Georgescu spune că „din momentul în care obediența merge la un punct maxim, ei nu mai răspund cu nimic intereselor poporului român. (…) Clasa politică românească e bună de aruncat la gunoi, trebuie schimbată”.

„Viitorul UE e reprezentat doar de statele naționale, asta doar dacă UE vrea să mai aibă un viitor, vorbim de casa națiunilor europene. (…) România trebuie să înțeleagă că principala ei formă de restructurare ca națiune pe un nou model statal, noua republică, restandardizare energetică, în special pe reconfigurarea familiei, e să ne gospodărim singuri, în interes național. (…)

Clubul de la Roma n-a fost globalist, dar în momentul în care a început să vorbească despre adevăr,(…), consum, așa a plecat în 68-70, era o chestie de știință pură ce arata că mergem greșit. Adică însemna că nu ne vedem de țările și de ograda noastră și mergem la alții ca să avem profit, și de aici secătuirea resurselor la nivel mondial. Asta a făcut Clubul de la Roma. Am văzut cu ochii mei, am condus de la Viena. A devenit, a intrat în tabăra globaliștilor. De câțiva ani buni, eu mi-am demisia acum doi ani, s-a pedalat pe aceasta marotă, o minciună de neimaginat – schimbările climatice, pentru a induce frica în populație și a pregăti ce avem astăzi. (…) Și toți care au pledat împotrivă, eu și alții, au fost trimiși la plimbare”, a mai susținut Călin Georgescu, la Culisele statului paralel.

Călin Georgescu a vorbit în continuare despre legea minorităților naționale adoptată de Ucraina, inclusiv ale comunității române de acolo.

„Tot acest demers este foarte important să fie cunoscut de public, în legătură cu modul în care am fost tratați de Ucraina, care a fost ajutată pe deplin. România a fost umilită de această lege, care va fi categoric adoptată.

A fost inainte de intrarea Rusiei în razboi, de 24 februarie. Ori noi, în Ucraina nu e ce se spune de clasa politică, nu avem câteva sute de mii, sunt peste un milion (de români, n.r.). Ei sunt în continuare umiliți pentru că această clasă politică e transformată în torționari, e bună de aruncat la gunoi. (…) Dacă nu vom pune piciorul în prag, așa ne vom lăsa călcați în picioare”, a conchis Călin Georgescu.

Articolul Călin Georgescu: Actuala clasă politică românească este formată din „torţionari”, indivizi care-şi chinuie propriul popor, trebuie înlăturată apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks