AcasăStiri generaleCameră: Ionuţ Moşteanu susţine că deplasarea unor parlamentari în Dubai este 'turism...

Cameră: Ionuţ Moşteanu susţine că deplasarea unor parlamentari în Dubai este ‘turism pe bani publici’

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, susţine că deplasarea unui grup de parlamentari în Dubai este nejustificată, reprezentând de fapt ‘turism pe bani publici’, ‘20.000 de euro aruncaţi pe geam’.

‘Nu mi se pare justificat, este un turism pe bani publici care n-ar trebuie să se întâmple Vedem deplasări ale parlamentarilor în diverse ţări, la diverse evenimente, câte unul, câte doi, se mai duc, reprezintă Parlamentul. Cred că sunt momente şi locuri în care România şi Parlamentul trebuie să fie reprezentate la cel mai înalt nivel, însă niciodată, în 5 ani de zile în Parlament, n-am văzut 7 senatori sau deputaţi plecând în decembrie într-o zonă cu căldură, la Dubai, într-o perioadă când a fost şi un premiu de Formula 1 foarte urmărit pe glob şi pentru o conferinţă de două zile au plecat vreo şase. 20.000 de euro aruncaţi pe geam’, a declarat Moşteanu, miercuri, la Palatul Parlamentului.

Potrivit acestuia, dacă parlamentarii vor să se plimbe, să o facă pe banii lor.

‘Cred că, dacă o să luaţi la mână toate solicitările şi toate deplasările de anul acesta ale doamnei Alina Gorghiu, veţi avea o surpriză’, le-a spus el jurnaliştilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks