AcasăPoliticaCanada lansează o anchetă în legătură cu TikTok

Canada lansează o anchetă în legătură cu TikTok

Comisariatul canadian pentru protecţia vieţii private a anunţat joi că a lansat o anchetă în legătură cu TikTok destinată să stabilească dacă activitatea platformei se desfăşoară în conformitate cu legile canadiene, într-un moment în care reţeaua socială chineză face obiectul unei analize tot mai atente din partea occidentalilor, relatează vineri France Presse, notează Agerpres.

Această informaţie vine la câteva ore după ce Comisia Europeană a interzis această aplicaţie personalului său pentru „a proteja” instituţia.

Ancheta „vine în urma recursurilor colective, acum soluţionate, în Statele Unite şi Canada, şi a numeroaselor reportaje din presă”.

Aceasta îşi propune să stabilească „dacă practicile organizaţiei sunt conforme cu legile canadiene privind informaţiile personale”.

Autorităţile doresc să verifice dacă „TikTok a obţinut consimţământul valid pentru colectarea, utilizarea şi comunicarea informaţiilor personale”.

Autoritatea de reglementare subliniază că mulţi utilizatori ai reţelei de socializare „sunt printre cei mai tineri”, subliniind „importanţa protejării vieţii private a copiilor”.

De asemenea, investigaţia urmăreşte „a se asigura că societatea îşi îndeplineşte obligaţiile de transparenţă”.

Reţeaua socială chineză este tot mai atent examinată de occidentali din cauza temerilor că Beijingul ar putea accesa datele utilizatorilor din întreaga lume.

Deţinută de gigantul chinez ByteDance, TikTok este ţinută sub observaţie de autorităţile americane. O lege semnată în ianuarie de preşedintele Joe Biden interzice utilizarea popularei platforme de partajare a videoclipurilor în Camera Reprezentanţilor şi Senat, precum şi pe dispozitivele funcţionarilor publici.

Relaţiile dintre China şi Canada s-au degradat puternic în ultimii ani, în special după arestarea de către Canada, la cererea Statelor Unite, a directoarei financiare a companiei Huawei, Meng Wanzhou, în 2018.

sursa – AGERPRES

Articolul Canada lansează o anchetă în legătură cu TikTok apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks