Mama unei fetiţe de 11 ani şi un bărbat cu care aceasta avea o relaţie extraconjugală au fost reţinuţi vineri de procurorii DIICOT Caraş-Severin, fiind acuzaţi, între altele, de trafic de minori, corupere sexuală a minorilor şi proxenetism, după ce au determinat-o pe minoră şi pe o nepoată, majoră, să participe la diverse acte sexuale în schimbul unor foloase materiale în favoarea suspecţilor.
Potrivit unui comunicat al DIICOT Caraş-Severin, din cercetări a rezultat că, în perioada mai-octombrie 2023, un bărbat ar fi convins-o pe femeia cu care ar fi avut o relaţie extraconjugală să o determine pe fiica ei minoră, de 11 ani, şi pe nepoata acesteia, majoră, să asiste, să participe şi ulterior să efectueze acte de natură sexuală în vederea exploatării sexuale a celor două victime.
‘Inculpata a acceptat şi uzând de autoritatea pe care o avea asupra celor două persoane vătămate le-a determinat să satisfacă cererile inculpatului, fiind exploatate sexual în beneficiul acestuia’, precizează procurorii.
De asemenea, inculpatul, împreună cu alţi suspecţi, a constituit un grup infracţional organizat ai cărui membri au participat la partide de vânătoare organizate pe un fond de vânătoare din judeţul Caraş Severin, unde au fost folosite inclusiv arme de vânătoare deţinute ilegal, arată procurorii DIICOT.
Carnea de vânat rezultată a fost procesată şi ulterior comercializată sau oferită cadou în scopul obţinerii unor servicii de interes pentru membrii grupului.
‘Totodată, în cadrul întrunirilor şi petrecerilor cu circuit închis la care au participat membrii grupului şi persoane din anturajul acestora, inculpatul a înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe femei, în scopul obţinerii unor foloase’, se menţionează în comunicat.
În cursul zilei de vineri au fost puse în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă.
Până în prezent au fost identificate 5 persoane vătămate majore.
În urma cercetărilor efectuate, procurorii DIICOT Caraş-Severin au dispus măsura preventivă a reţinerii faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism, act sexual cu un minor, corupere sexuală a minorilor, constituirea unui grup infracţional organizat în scopul comiterii unor fapte grave din sfera infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept.
Aceeaşi măsură preventivă a fost dispusă şi faţă de femeie, aceasta fiind acuzată de săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane şi corupere sexuală a minorilor.
Procurorii vor sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Caraş-Severin, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor.