Guvernul a aprobat, miercuri, repartizarea la bugetul de stat pentru exerciţiul financiar al anului trecut sub formă de dividende a unei cote de 50% din profitul contabil al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale Transgaz SA, banii urmând să fie folosiţi pentru susţinerea pachetului de măsuri în domeniul energiei pentru protejarea populaţiei.
‘A fost adoptată hotărârea de Guvern privind aprobarea repartizării la bugetul de stat pentru exerciţiul financiar al anului trecut sub formă de dividende a unei cote de 50% din profitul contabil al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale Transgaz SA rămas după deducerea impozitului pe profit. Fondurile la bugetul de stat din cota de 50% a dividendelor încasate de la Transgaz vor contribui la susţinerea pachetului de măsuri în domeniul energiei pentru a proteja populaţia de efectele creşterii preţurilor. Pe de altă parte, ca şi în cazul Nuclearelectrica şi Romgaz, diferenţa de 50% va fi păstrată de companie pentru a putea susţine proiectele de investiţii necesare pentru a moderniza şi extinde infrastructura pe care o gestionează’, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.