Cardinalul Lucian, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, adresează, în Pastorala de Crăciun, un îndemn la rugăciune pentru ca pacea să ne fie dăruită nouă, familiilor noastre, Europei măcinate de criză, popoarelor aflate în război şi lumii întregi.
‘Acum este ceasul nostru, timpul în care se scrie istoria mântuirii noastre prin fapte vrednice de cartea vieţii şi potrivite demnităţii de fii ai Tatălui ceresc: ‘Fericiţi făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema’ (Mt. 5,9). Mai mult decât oricând, este vremea să-l implorăm pe Domnul păcii ‘pentru pacea de sus’ şi ‘pentru pacea a toată lumea’! Să cerem ‘toţi, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru’, împreună cu Sfântul Vasile cel Mare: ‘pacea Ta şi dragostea Ta dăruieşte-ne-o, Doamne, Dumnezeul nostru’, nouă, familiilor noastre, Europei măcinate de criză, popoarelor aflate în război şi lumii întregi! Să aprindem flacăra credinţei atât de puternic încât să răspândească căldura, lumina, pacea şi iubirea Domnului nostru Isus Cristos, urmând îndemnul Sfântului Pavel: ‘bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi’ (2Cor. 13,11)’, a transmis Cardinalul Lucian.
Cel mai important lucru este ca în acest mare Praznic să nu lipsească Cel pe care îl sărbătorim, Isus Domnul, prezent în aproapele aflat în nevoie, arată Înaltul ierarh greco-catolic.
‘Aşteptăm şi pregătim fiecare Crăciun cu mare bucurie şi cu emoţie. Să nu uităm însă că cel mai important lucru este ca în acest mare Praznic să nu lipsească Cel pe care îl sărbătorim, Isus Domnul, prezent în aproapele aflat în nevoie. Isus, Pruncul cel Sfânt este viu şi prezent în cei care trebuie să fugă din cauza violenţei şi a lipsurilor, în cei asupra cărora în locul fulgilor de nea cad bombe şi care plâng pentru că nu mai au un loc pe care să îl numească ‘acasă’. Ei sunt Familia Sfântă a zilelor noastre, ei sunt cei care astăzi caută adăpost şi mângâiere, precum Maria şi Iosif odinioară în Betleemul Iudeii’, îndeamnă arhiepiscopul.
Cu mult mai important decât pregătirea casei şi a mesei, spune Cardinalul Lucian, este să ne curăţăm şi să ne împodobim, înainte de orice, sufletele cu ‘lumina cea adevărată’ care este Cristos Domnul.
‘Să îndrăznim! Lumina Lui este gratuită, nu se scumpeşte, nu se întrerupe şi este îndeajuns ca să lumineze tuturor! Luminaţi de El, devenim noi înşine ‘lumina lumii’ (Mt. 5,14) şi o împărtăşim, împreună cu căldura ei, celor din jur. Să ne îndestulăm, mai cu seamă, din Pâinea Vieţii ‘care se coboară din cer’ (In. 6,35) şi din paharul mântuirii. Să trimitem mesaje de felicitare, de gratitudine şi, de ce nu, liste cu dorinţe, mai întâi celui Sărbătorit prin reţeaua sigură a mâinilor împreunate în rugăciune! Să nu uităm ca în aceste rugăciuni să îi cuprindem pe toţi cei dragi, pe semenii noştri, pe binefăcători, pe răuvoitori şi pe aceia care au mai mare nevoie de mila lui Dumnezeu. Făcând aşa, Naşterea Domnului este cu adevărat o întrupare în viaţa noastră, iar pregătirile exterioare, pe care le-am amintit mai devreme, devin forme ale Sărbătorii pline de conţinut mântuitor’, a arătat arhiepiscopul.
PF Lucian le transmite credincioşilor sărbători cu pace şi sănătate, un An Nou cu împliniri şi binecuvântări cereşti.