Amplasată pe strada Logofăt Tăutu nr. 7, clădirea care datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea adăposteşte din iulie 2006 Muzeul Viei şi Vinului.
Muzeul Viei şi Vinului din Hârlău se află într-un imobil masiv aflat odinioară la răscruce de drumuri, acolo unde se întâlneau cel mai adesea drumeţii de altădată. Construit pe o fundaţie din piatră şi cărămidă, clădirea este structurată în demisolul cu pivniţă cu boltă şi parterul. Intrarea în imobil se face cu ajutorul unei scări din piatră brută.
‘Un muzeu al viei şi vinului nu este o cramă, chiar dacă, încă de la inaugurare, aici se pot degusta vinuri de colecţie, sunt expuse teascuri şi zdrobitoare, ulcele şi butoaie. Există o cultură a vinului cu origini în sărbătorile dionisiace legată de fertilitate, jubilaţii, viaţă şi moarte. Vinul celebrează sau însoţeşte botezul, căsătoria şi înmormântarea. Este pasul spre irealitate şi vis, se bea de marile sărbători religioase, dar stropeşte şi sicriul în groapă, de parcă şi acolo, în groapă, în viaţa de apoi, ar exista o altfel de fertilitate, un mugure de viaţă’, a afirmat muzeograful Victor Munteanu, şeful Muzeului de Etnografie al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional ‘Moldova’ Iaşi.
De-a lungul anilor, imobilul a suferit unele modificări şi şi-a schimbat proprietarii. Prima schimbare apărută în viaţa casei de pe strada Logofăt Tăutu din Hârlău a fost în 1875. În acel an clădirea îşi schimbă destinaţia din reşedinţă boierească în sediu al unuia dintre primele Oficii Poştale din ţară.
‘Amenajările au fost iniţial sumare. Cea mai importantă schimbare a avut loc după cel de-Al Doilea Război Mondial, când în încăperile de la demisol s-au executat pardoseli din beton, turnându-se şi un planşeu de beton la trei dintre încăperi, introducându-se astfel centrala termică. Probabil că în această perioadă au dispărut şi sobele, rămânând, în prezent, doar nişele, ocniţele acestora şi coşurile de fum. Construcţia şi-a menţinut această funcţie de sediu al Oficiului Poştal, fiind cunoscută sub denumirea de ‘Casa Poştei’, până în anul 1983. De la această dată a trecut în administrarea Primăriei oraşului Hârlău, pentru ca după aceea aici să fie amenajat Muzeul de Istorie şi Etnografie’, a explicat Victor Munteanu.
În mai 1990, printr-o decizie a Prefecturii Iaşi, clădirea monument istoric trece în patrimoniul Complexului Naţional Muzeal ‘Moldova’ Iaşi, iar din decembrie 1999 încep lucrările de reparaţii şi consolidare a structurii de rezistenţă. În timpul lucrărilor au fost descoperite noi spaţii de la demisol, care fuseseră umplute cu pământ.
‘Înfiinţarea unui Muzeu al Viei şi Vinului are o semnificaţie aparte, mai ales că este localizat într-o zonă bogată în podgorii de mari tradiţii: Cotnari, Bucium, Huşi sau ţinutul Vrancei. Astfel, Muzeul Viei şi Vinului din Hârlău încearcă să reconstituie istoria unei ocupaţii, dar şi filosofia ei. Producerea vinului şi consumul lui se înscriu într-un ciclu al vieţii cu ample semnificaţii. În marile momente ale vieţii unui om, vinul ţine loc de talisman, celebrează şi alină, îl oblojeşte pe cel căzut şi îl duce la euforie pe cel care învinge. Dar la sfârşitul vieţii, bănuţul dat luntraşului şi stropul de vin sunt răsplata trecerii în lumea de dincolo’, arată muzeograful.
Acesta consideră a fi bine-venită ideea înfiinţării unui Muzeu dedicat Viei şi Vinului într-o zonă cu puternice tradiţii viti-vinicole, mai ales dacă prin integrarea sa într-un circuit turistic intern şi internaţional poate face cunoscute particularităţile specifice acestei ocupaţii străvechi a românilor.
‘Muzeul este structurat pe câteva coordonate etnologice fundamentale. Adaptând tematica la spaţiul existent, de altfel destul de generos, primele trei săli ale muzeului surprind prezenţa vinului în cadrul celor trei mari momente de trecere din existenţa umană: naşterea cu botezul, nunta şi moartea cu înmormântarea; obiecte vechi din zonă, obiceiuri, credinţe şi practici mitico-magice specifice acestor momente alcătuiesc substanţa acestor săli introductive. Sala a patra este destinată ‘muncilor şi credinţelor’. Aici sunt expuse puţinele unelte folosite în vii (chitonogul, furca mare şi cosorul), prin procedee muzeologice speciale fiind prezentate vizitatorilor mulţimea de obiceiuri şi credinţe de la sărbătorile din calendarul viticol’, a precizat Victor Munteanu.
În sala a cincea, vizitatorul face cunoştinţă cu ‘universul’ ţăranului: un interior tradiţional din zona Hârlăului. În jurul unei vetre, care este punctul central al interiorului, se regăsesc colţul de pat (acel pat de odihnă), colţul cel cu masă (de reprezentare) şi colţul pentru păstrarea alimentelor şi vaselor. Desigur, mobilierul, ţesăturile şi cusăturile, dar şi oalele de ceramică, toate din zona Hârlăului, conferă o notă distinctă acestui interior cu valenţe preponderent viticole.
Incursiunea în lumea viticulturii moldoveneşti nu se opreşte aici. Ea continuă la demisolul clădirii, unde vizitatorul poate vedea crama din vie, o construcţie care avea rolul unui adăpost de noapte, dar şi de depozit pentru unelte, instalaţii şi multe alte vase utilizate la munca în vie.
‘Vizitatorii pot fi surprinşi că pot să găsească în muzeu o cramă reconstituită, ceea ce redă fiorul prezenţei în viile din preajmă’, a spus Victor Munteanu.
O altă sală aparte din Muzeul Viei şi Vinului de la Hârlău este aceea destinată instalaţiilor folosite la tescuirea strugurilor.
‘Cele cinci teascuri din colecţia Muzeului Etnografic al Moldovei oferă vizitatorilor o minitipologie elocventă. Păstrate în crame sau folosite direct în vii, aceste instalaţii esenţiale pentru obţinerea vinului vor ajuta privitorii să-şi contureze o imagine cât mai completă asupra viticulturii din Moldova’, explică Victor Munteanu.
În sala a VIII-a, sunt descrise vizitatorilor ‘drumurile vinului’, adică drumul parcurs din cramă în pivniţă, din pivniţă în piaţă, târg, iarmaroc sau peste hotarele ţării.
‘Aici sunt expuse mijloace de transport şi de păstrare a vinului. Hanul sau ratoşul, locul unde se întâlneau cel mai adesea drumeţii de altădată, are un loc special în cadrul acestei săli. Sala a IX-a este destinată ceramicii, deoarece oalele de pământ erau folosite cel mai adesea la băutul vinului, inclusiv de către boieri şi domni. Versurile unui cântec popular fac referire la faptul că ‘La pământ cu talpa goală / Vinul vechi se bea din oală’ ‘, povesteşte Victor Munteanu.
Vizitatorii mai pot vedea piese ceramice: fierbători de vin, dar şi leici, ulcioare, ploşti, căni mari, căni şi căniţe. Adică vase pentru păstrat şi consumat vin. În partea centrală a sălii este reconstituit un atelier de olar, sunt diverse texte şi imagini, fiind prezentat centrul de ceramică neagră de la Poiana Deleni.
În ultima sală a Muzeului Viei şi Vinului este prezentat un alt meşteşug conex viticulturii: butnăritul sau dogăritul. Aici sunt expuse multe dintre uneltele dogarului, dar şi unele recipiente de lemn necesare depozitării, transportului şi conservării vinului: ciubere şi balerci; din cauza mărimii lor, dar şi a spaţiului restrâns nu a fost posibilă expunerea căzilor şi a butoaielor.
‘Cei care s-au încumetat să treacă pragul acestui original muzeu şi-au putut face o imagine cât mai exactă asupra acestei străvechi ocupaţii, astfel încât, atunci când vor duce o ulcică de vin la gură, îşi vor aminti cu încântare şi emoţie de ceea ce au văzut în târgul Hârlăului’, a spus Victor Munteanu.
Potrivit acestuia, etimologic, podgoriile înseamnă ‘sub munte’.
”Podgoriile de altădată arătau cu totul altfel decât cele de azi. Se confundau adesea cu însăşi vatra satului. În vii se găseau butuci seculari, de proporţii impresionante. Interesant e şi faptul că viţa de vie creştea în preajma pomilor, sintagma ‘o vie cu pomet’ (livezi) era des întâlnită în documentele medievale. Viile erau sădite în locuri pustii, locuri dăruite de domn. Alteori, erau defrişate pădurile pentru a se planta viţa de vie’, a arătat muzeograful.
Acesta ne explică faptul că via are vârstele ei. Astfel, până în trei ani via e ‘tânără’, iar după trei ani e ‘bună’, ‘făcătoare’ sau ‘lucrătoare’. Via în putere, fără lipsuri sau goluri, e ‘întreagă’ sau, după starea ei, ‘bătrână’. ‘Paragina’ sau ‘păragine’ e via părăsită, iar locul de unde a dispărut via e numit ‘sterp’.
‘Indiferent de nume, toate viile trebuiau îngrădite pentru a nu fi pierdute. De obicei, mai multe vii erau îngrădite la un loc. Se forma astfel o ogradă. Cele mai vechi vii din Moldova au fost în părţile de la vestul Siretului. Cel mai vechi document e datat din 7 ianuarie 1407, dar face referire la realităţi din timpuri mult mai înaintate, de pe vremea domniei lui Petru Muşat’, menţionează muzeograful Victor Munteanu.
Aşa cum se ştie, din cele mai vechi vremuri proprietarii de vii au fost domnii şi târgoveţii, iar mai apoi boierii şi mănăstirile. Aceste lăcaşuri de cult au adunat din danii domneşti şi boiereşti sute de hectare de vie, în special în zona Cotnari – Hârlău.
Se poate spune că asemenea celorlalte ţări româneşti, Moldova a avut o puternică tradiţie viti-vinicolă. În acest sens, sunt de necontestat realităţile secolelor trecute, realităţi consemnate în documentele etno-folclorice. Nu e de mirare că Bogdan Petriceicu Haşdeu se referea la naţiunea română ca fiind ‘eminamente vinicolă’.
Marele domnitor şi cărturar Dimitrie Cantemir considera că, din perspectiva calităţii viilor şi vinului, cele mai bune podgorii erau cele de la Cotnari, Huşi, Odobeşti, Nicoreşti, Greci şi Costeşti.
Vinurile Moldovei au fost lăudate încă din secolul al XV-a de călătorii aflaţi în trecere. Se spunea despre vinurile de Cotnari că ‘sunt atât de bune la gust şi de soi atât de ales, încât nu mai doreşti nici vinurile de Falern’, iar în secolul XIX se afirma că în Moldova ‘sunt vinuri care pentru bunătatea lor pot să se sfădească cu cele ungureşti’.
Vinurile şi viile Moldovei sunt apreciate şi acum. Drept dovadă marile premii câştigate anual de vinurile din podgoria de la Cotnari la marile competiţii internaţionale. Totodată, aprecierile vin şi din partea vizitatorilor care trec pragul acestui inedit muzeu, fie că vorbim de turişti din România, fie din Franţa, Italia, Turcia, Marea Britanie, SUA, Noua Zeelandă sau Australia.
