Doi pacienţi răniţi în urma exploziilor de la Crevedia care se află internaţi în unităţi medicale din România şi alţi cinci care au fost transferaţi în străinătate sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, a informat vineri Ministerul Sănătăţii.
Dintre cei doi pacienţi intubaţi din România, unul este la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, iar altul la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Bagdasar Arseni’.
Potrivit MS, dintre cei 17 pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară, 6 sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 4 – la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Bagdasar Arseni’, şase la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, unul la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias.
Conform sursei citate, au fost externaţi 24 de pacienţi, iar trei au decedat. 12 răniţi în exploziile de la Crevedia au fost transferaţi în străinătate.
Dintre aceştia, un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, el fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic. Evoluţie clinică favorabilă, arată MS.
Cel de-al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă.
Unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor. Starea sa este una critică. Cel de-al doilea pacient transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă.
Cei doi pacienţi transferaţi în Germania la Berlin respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.
Alţi doi pacienţi transferaţi la Graz, în Austria, respiră spontan, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, sunt stabili hemodinamic.
Pacientul transferat la Viena, în Austria, respiră spontan, este stabil hemodinamic, starea sa clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.
Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck – Germania sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.
Pacientul transferat la Bergen – Norvegia respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat.