Acasă652Cazul Crevedia/ Patru pacienţi sunt internaţi în spitale; unul intubat şi ventilat...

Cazul Crevedia/ Patru pacienţi sunt internaţi în spitale; unul intubat şi ventilat mecanic

Patru pacienţi răniţi în urma exploziilor de la Crevedia se află internaţi în continuare în spitale, unul dintre aceştia fiind intubat şi ventilat mecanic, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, trei pacienţi se află internaţi în spitale din străinătate şi unul în România la Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Pius Bînzeu’ din Timişoara.

Pacientul aflat la Timişoara respiră spontan şi are o evoluţie clinică favorabilă.

Pacientul transferat la Milano şi ulterior într-o altă unitate medicală din Italia, înalt specializată în domeniu, cu arsuri pe peste 90% din suprafaţa corpului este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic şi necesită suport vasopresor intensiv.

Pacientul transferat la Bruxelles cu suprafaţă corporală arsă mai mult de 15% respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă.

Un alt pacient transferat la Milano cu suprafaţă corporală arsă peste 45% respiră spontan, stabil hemodinamic, iar evoluţia clinică este favorabilă şi este monitorizat intensiv continuu.

Au fost externaţi 48 de pacienţi, 41 din spitale din ţară şi şapte din străinătate, iar şase au decedat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks