Curtea Constituţională a României a stabilit, joi, că sintagma ‘nu este cercetat disciplinar’ din Legea privind Statutul poliţistului instituie o condiţie de natură să afecteze egalitatea de şanse a agentului de poliţie de a participa la concursul pentru ocuparea unui post de execuţie vacant de ofiţer.
Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, în şedinţa de joi, judecătorii constituţionali, în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, cu unanimitate de voturi, au admis excepţia de neconstituţionalitate şi au constatat că este neconstituţională sintagma ‘nu este cercetat disciplinar’ din cuprinsul dispoziţiilor art.27 ind.45 lit.b) din Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului.
‘În esenţă, Curtea a reţinut că sintagma ‘nu este cercetat disciplinar’ din cuprinsul dispoziţiilor legale analizate instituie o condiţie de natură să afecteze egalitatea de şanse a agentului de poliţie, funcţionar public cu statut special, de a participa la concursul pentru ocuparea unui post de execuţie vacant de ofiţer. Această condiţie, ce ţine de exercitarea raportului său de serviciu, nu este nici necesară şi nici proporţională cu scopul urmărit, aducând astfel atingere dispoziţiilor art.16 alin.(3) coroborate cu cele ale art.41 din Constituţie’, se precizează în comunicat.