AcasăStiri generaleCîţu: 600 de persoane vor fi reangajate în sectorul minier; vor fi...

Cîţu: 600 de persoane vor fi reangajate în sectorul minier; vor fi adăugaţi 300 MW

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a anunţat miercuri că 600 de persoane vor fi reangajate în sectorul minier pentru extracţia de cărbune, ceea ce va duce la o creştere cu 300 de MW a resurselor energetice pe care le are România.

‘Ieri a fost o discuţie mai lungă pe energie. Aseară, premierul s-a întâlnit cu cei de la Complexul Energetic Muntenia şi cei din Hunedoara pentru a reporni acele capacităţi care folosesc cărbune. Este clar că, în această situaţie complicată, toată Europa se uită la surse alternative pentru a produce energie. Şi România avea deja aceste resurse. Vom vedea dacă va trebui să importăm şi cărbune. Vor fi adăugaţi 300 MW. Asta înseamnă că va trebui să angajăm vreo 600 de persoane din nou în sectorul minier, ceea ce este o vestă bună pentru aceşti oameni, care au suferit’, a afirmat Cîţu la Senat.

El a menţionat că trebuie analizată şi posibilitatea începerii exploatării şi la Roşia Montană.

‘Repornirea se va face doar pentru această situaţie. Vedem cât ţine această situaţie. Dacă Europa revine la extracţia de cărbune, ar trebui să ne uităm şi la proiectul Roşia Montană. Până la urmă, avem şi acolo resurse pe care le putem folosi în interesul României şi ar trebui să ne uităm în ce condiţii am putea să începem şi acolo exploatarea’, a adăugat liderul PNL.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks