Personalităţi medicale din domeniul patologiilor cerebro-vasculare s-au reunit, sâmbătă, la Cluj, cu scopul de a pune la punct un transfer de expertiză şi bune practici din domeniu spre sistemul medical din România.
‘Întâmplarea a făcut ca noi, în zilele acestea, să ne adunăm la Cluj cele – să zicem – mai luminate minţi în domeniul bolilor cerebro-vasculare. Ideea a venit din partea noastră, a comitetului de boli cerebro-vasculare al Federaţiei Mondiale de Neurochirurgie, la care sunt preşedinte, şi am iniţiat un simpozion cu viziunea de a aduna toate specialităţile implicate în tratamentul, în managementul bolilor cerebro-vasculare, începând cu primirea şi diagnosticul lor, până la reabilitare. Această idee a fost susţinută imediat de dl profesor Dafin Mureşanu, care a reuşit să aducă o seamă de personalităţi extrem de importante din lume, care să contribuie, prin experienţa lor, la demersul nostru ştiinţific, educaţional şi nu în ultimul rând prietenesc. Am încercat să acoperim toate domeniile prin tematica pe care ne-am propus-o, lucrări de imagistică, de neurologie privitoare la atac cerebral din punctul de vedere al neurologului, sunt lucrări de neurochirurgie, chiar foarte multe, pe diverse patologii, sunt lucrări de radiologie intervenţională (…); neurorecuperarea a avut o sesiune specială şi a adus importante contribuţii la actualizarea cunoaşterii în acest domeniu. Nu mai puţin importantă a fost şi imagistica diagnostică, iar ca participanţi am avut lectori invitaţi din 23 de ţări’, a declarat într-o conferinţă de presă neurochirurgul clujean Ştefan Florian, preşedinte al Euroacademia Multidisciplinaria Neurotraumatologica (EMN) şi preşedinte al comitetului de boli cerebro-vasculare al Federaţiei Mondiale de Neurochirurgie.
Potrivit acestuia, demersul este o premieră, cel puţin pentru România.
‘Ceea ce am gândit, în calitate de preşedinte al comitetului de patologie cerebro-vasculară al Federaţiei Mondiale de Neurochirurgie, a fost să facem un prim pas spre o întâlnire a tuturor acestor specialităţi. Este pentru prima dată când se organizează aşa ceva, nu numai în România. (…) Este o strădanie de ani de zile, pe care am făcut-o împreună cu dl profesor Dafin Mureşanu, de a sensibiliza nu numai cercurile ştiinţifice, dar şi cele politice, populaţia, asupra importanţei şi necesităţii unei educaţii şi a unei culturi în sensul cunoaşterii semnelor, simptomelor, adresării, la locul potrivit, la timpul potrivit, pentru că noi ştim că timp înseamnă nu bani, în primul rând creier. Fiecare minut pierdut înseamnă milioane de neuroni pierduţi’, a mai spus prof. dr. Ştefan Florian.
La rândul său, neurologul clujean Dafin Mureşanu, preşedinte al European Federation of Neurorehabilitation Societies (EFNR), a declarat că patologia cerebro-vasculară este una dintre cele mai mari poveri.
‘Am ales astăzi să discutăm despre un proiect mare al nostru şi al României, un proiect legat de cea mai numeroasă patologie, cea mai grea, cea mai mare povară care este patologia bolilor cerebro-vasculare, respectiv accidentul vascular cerebral. (…) Aş vrea să trec în revistă un aspect important (…). Patologia cerebro-vasculară, în special la persoanele de peste 50 de ani, reprezintă a doua povară a planetei în materie de boli. Este ceva enorm. Drept pentru care noi ne-am concentrat atenţia să aducem lucrurile într-o coeziune. (…) Dacă considerăm doar aceste cifre, ne aflăm la o incidenţă de 190 de cazuri la 100.000, la o prevalenţă de 833 la 100.000, la o mortalitate de 157 la 100.000, într-un context în care România are o finanţare foarte mică, cea mai mică finanţare, cel mai mic nivel de cheltuială per capita din comunitatea europeană, cam sub 1.000 de euro. Asta este realitatea’, a spus, în aceeaşi conferinţă de presă, prof. dr. Dafin Mureşanu.
Conform unei informări a organizatorilor, printre participanţi la evenimentul medical de la Cluj se numără ‘cele mai reprezentative personalităţi’ ale neurologiei şi neurochirurgiei mondiale: ‘Profesor Marc Fisher – President – World Stroke Organization (WSO), Profesor Volker Hoemberg – President elect – World Federation for Neurorehabilitation (WFNR), Profesor Dafin Mureşanu – President – European Federation of Neurorehabilitation Societies (EFNR), Profesor Ştefan Ioan Florian – President – Euroacademia Multidisciplinaria Neurotraumatologica (EMN), Profesor Natan Bornstein – Board member – World Stroke Organization (WSO), Profesor Dana Boering – Secretary General – European Federation of Neurorehabilitation Societies (EFNR) şi Ştefan Strilciuc – Honorary Advisory to the Health Minister of Romania’.
‘Noi perspective pentru pacienţii cu boli cerebro vasculare din România. Cele mai puternice organizaţii din neurologia mondială se reunesc la Cluj-Napoca pentru semnarea memorandumului în vederea transferului de expertiză, cunoştinţe şi bune practici către sistemul de sănătate din România. Bolile cerebro vasculare reprezintă una dintre principalele cauze de deces şi dizabilitate la nivelul sistemului de sănătate şi a societăţii româneşti. (…) Poziţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind abordarea acestei realităţi este fermă: niciun guvern nu are la dispoziţie resursele necesare acoperirii universale cu servicii medicale de calitate. Este nevoie de mai mulţi bani pentru sănătate, dar în acelaşi timp este nevoie şi de o prioritizare atentă şi asumată a serviciilor, medicamentelor şi dispozitivelor medicale care oferă cele mai bune rezultate în raport cu costurile lor şi cu resursele disponibile, precum şi de politici publice care să pună performanţa, transparenţa şi predictibilitatea în prim-plan’, se mai arată într-o informare a organizatorilor.