Acasă93Cluj: Circa 1.000 de persoane au marcat Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

Cluj: Circa 1.000 de persoane au marcat Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

Cluj-Napoca, 15 mar / Agerpres/ – Aproximativ 1.000 de persoane au fost prezente, miercuri, la manifesările organizate la Cluj-Napoca, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

Participanţii au pornit într-un marş tradiţional prin zona centrală a oraşului, au cântat şi au purtat cocarde, precum şi steagurile Ungariei, României, ţinutului secuiesc.

Marşul s-a încheiat la Biserica Sfântul Mihail, unde a avut loc o slujbă religioasă, iar apoi, în Piaţa Unirii, lângă grupul statuar Matia Corvin, participanţii de toate vârstele, mulţi în costume populare, au asistat la câteva momente artistice, au dansat şi au cântat.

În cadrul manifestărilor, ministrul Finanţelor din Ungaria, Varga Mihaly, a prezentat mesajul premierului Viktor Orban, iar prefectul Irina Munteanu, pe cel al premierului Nicolae Ciucă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks