Acasă652Cluj: Spitalele din judeţ sunt la limita cotei de avarie din cauza...

Cluj: Spitalele din judeţ sunt la limita cotei de avarie din cauza lipsei fondurilor

Spitalele din judeţul Cluj se confruntă cu dificultăţi financiare, iar unele dintre unităţile medicale sunt deja la cota de avarie, din cauza lipsei fondurilor pentru materiale sanitare, medicamente şi salariile personalului.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, cel mai mare din judeţ şi unul dintre cele mai mari din ţară, având aproape 4.000 de angajaţi, este la cota de avarie.

‘Şi noi stăm cum stă toată ţara, suntem în aşteptarea decontării serviciilor noastre efectuate în luna precedentă, servicii care sunt deja efectuate şi care trebuie, bineînţeles, decontate de către Casa de Asigurări, în virtutea contractului pe care dânşii îl au cu noi, ca să nu mai vorbim şi de latura salarială, care este tot un element important al activităţii. În acest context, noi ne exprimăm neliniştea referitor la ziua mâine, care este ziua în care şi salarizarea trebuie să fie efectuată personalului şi, bineînţeles, achiziţiile de tot ceea ce înseamnă materiale sanitare, medicamente etc, câtă vreme noi încă n-am putut factura către Casă suma de care am muncit în octombrie’, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, managerul unităţii medicale, Claudia Gherman.

Potrivit acesteia, nu sunt suficienţi banii pentru materialele sanitare, medicamente şi salarii, ceea ce constituie o problemă foarte gravă.

‘Dar asta este în contextul unui eveniment naţional. E o problemă foarte serioasă, e o problemă gravă, care are repercusiuni asupra tuturor unităţilor care sunt în relaţie contractuală cu Casa Naţională. Sunt şi alte spitale mari care vor avea de suferit major şi vom vedea… Suntem pe avarie, funcţionăm, dar în curând, dacă se prelungeşte, putem fi şi pe avarie. În momentul de faţă nu avem suficienţi bani pentru materiale, medicamente, salarii. Suntem unul dintre cele mai mari spitale din ţară, cel mai mare din judeţ, drept consecinţă, repercusiunile vor fi majore’, a arătat Claudia Gherman.

O situaţie asemănătoare se înregistrează şi la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj.

‘Stăm la fel ca celelalte spitale. Salariile sunt parţial acoperite din bugetul care există la Trezorerie, iar pentru medicamente şi materiale sanitare funcţionăm în baza a ceea ce am achiziţionat şi ceea ce am contractat până acum. În momentul de faţă, pacientul nu are de suferit, iar cu salariile am văzut că s-a încheiat protestul şi ca atare se va regla situaţia. În momentul de faţă, folosim ceea ce avem achiziţionat până acum, depinde de structura cazurilor medicale, de pacientură, să vedem dacă ne ajunge până la următoarea bugetare în relaţia cu Casa de Asigurări. În momentul de faţă nu este o situaţie dramatică, nu este o problemă acum, astăzi. Dacă o să mă întrebaţi peste trei zile sau peste o săptămână o să vă zic situaţia existentă atunci. Cam aşa sunt toate spitalele, suntem pe ceea ce avem achiziţionat’, a declarat, pentru AGERPRES, managerul Spitalului Clinic de Recuperare, Sanda Patrichi.

Tot pe materialele şi medicamentele achiziţionate deja se bazează deocamdată şi Institutul Inimii ‘Niculae Stăncioiu’.

‘Nu, nu avem bani, nu s-a primit niciun ban. După câte am vorbit cu managerul, nu am primit încă, nu avem bani pentru salarii şi produse pentru spital. Pe programe am primit ceva la începutul lunii, iar acum managerul chiar spune că astăzi vor să discute managerii între ei, nu vor să agite încă spiritele că nu sunt bani, până nu aşteaptă astăzi de la minister un răspuns. În spital mai sunt medicamente, dar nu ştiu ce o să fie peste două zile, când o să trebuiască să dăm salariile. Deocamdată avem ce ne trebuie, dar nu ştiu cum o să fie peste câteva zile, către sfârşitul lunii’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical al Institutului Inimii, Adrian Molnar.

Suplimentarea bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) va continua, pentru a nu se înregistra sincope privind finanţarea spitalelor, a programelor de sănătate şi a medicamentelor compensate şi gratuite, a afirmat, marţi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Casa Naţională de Asigurării de Sănătate a solicitat 4,2 miliarde de lei şi a primit 1,7 miliarde din Fondul de rezervă al Guvernului, iar aceşti bani vor fi alocaţi, în primul rând, pentru salariile angajaţilor, restul urmând să fie distribuiţi în procente egale pentru domeniile de asistenţă medicală, a informat, luni, preşedintele CNAS, Andrei Baciu. AGERPRES / (A – autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks