AcasăStiri generaleCluj: Un atelier auto, un autocamion şi o autopompă, distruse într-un incendiu

Cluj: Un atelier auto, un autocamion şi o autopompă, distruse într-un incendiu

Un atelier auto a fost distrus în totalitate, precum şi un autocamion şi o autopompă, în urma unui incendiu care a izbucnit, vineri, într-un garaj din localitatea clujeană Luna de Sus.

‘Pompierii din cadrul Detaşamentului 2 au intervenit astăzi, pentru stingerea unui incendiu la un garaj în localitatea Luna de Sus, comuna Floreşti. La faţa locului au fost deplasate trei autospeciale, precum şi un echipaj SMURD. Pompierii au găsit un atelier de aproximativ 60 mp, un autocamion şi o autopompă cuprinse de flăcări. Atelierul a fost afectat în totalitate, însă s-a reuşit evitarea propagării incendiului mai departe de limitele în care a fost găsit. O persoană a fost asistată medical pentru siguranţă, fără a fi transportată la spital’, se arată într-o informare transmisă de ISU Cluj.

Potrivit sursei citate, cauza probabilă a incendiului ar fi fost jarul căzut din sobă pe materialele combustibile.

Intervenţia pompierilor a durat aproximativ trei ore.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks