Acasă652CNAS afirmă că pacienţii cu arsuri vor putea beneficia de servicii de...

CNAS afirmă că pacienţii cu arsuri vor putea beneficia de servicii de consiliere psihologică şi psihoterapie

Bucureşti, 1 sep /Agerpres / – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunţat că iniţiază procesul prin care pacienţii cu arsuri vor putea beneficia de servicii de consiliere psihologică şi psihoterapie şi vor avea acces la fizioterapie, conform unui plan recomandat de medicul de medicină fizică şi de reabilitare.

‘Avem două propuneri iniţiale care vor ajuta concret pacienţii cu arsuri. Suntem conştienţi că aceste două servicii suplimentare nu rezolvă toate problemele pacienţilor cu arsuri. Nici pe departe. Dar astfel de servicii medicale sunt lucruri concrete şi utile care fac bine pacienţilor cu arsuri şi de care aceştia vor putea beneficia în perioada imediat următoare. Am avut deja o primă întâlnire cu organizaţiile de pacienţi, acest dialog va fi unul permanent’, a afirmat preşedintele CNAS, Andrei Baciu, citat într-un comunicat remis presei.

El a spus că a discutat şi cu medici care tratează pacienţii cu arsuri şi cu profesioniştii din sănătate care se ocupă de acest subiect.

‘Solicităm propuneri de la toţi factorii interesaţi, în acest proces consultativ prin care ne dorim în perioada următoare să identificăm împreună tot ce poate face CNAS în plus pentru pacienţii din România’, a mai susţinut Baciu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks