Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii anunţă pe SICAP licitaţie în vederea achiziţionării a 12 autoturisme, la o valoare totală estimată de 929.386 lei.
Este vorba despre zece autoturisme model berlină cu o valoare estimată de 694.932 lei şi două autoturisme model PLUG-IN HYBRID la o valoare estimată de 234.453 lei.
În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va reprezenta 90%, iar componenta tehnică (garanţia produsului ofertat) 10%.
Termenul maxim de livrare: şase luni de la semnarea contractului de furnizare.
Achiziţia va fi finanţată din fonduri bugetare, dar şi din fonduri de la Administraţia Fondului de Mediu prin programul Rabla Clasic – 55.500 lei (nouă vouchere) şi prin programul Rabla Plus – 52.000 lei (două vouchere).
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 14 aprilie.