Acasă55Colaborarea Georgia-România în cadrul Parteneriatului strategic - discutată de ministrul Odobescu şi...

Colaborarea Georgia-România în cadrul Parteneriatului strategic – discutată de ministrul Odobescu şi omologul său

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul georgian, Ilia Darchiashvili, privind modalităţile de aprofundare a cooperării bilaterale, în spiritul Parteneriatului strategic, informează MAE.

Respectivul parteneriat a fost semnat la Bucureşti, la 11 octombrie 2022, de preşedinţii celor două state.

Ministrul român de externe a reiterat susţinerea României pentru aspiraţiile Georgiei de integrare europeană şi euroatlantică. Luminiţa Odobescu a salutat recenta evaluare preliminară a Comisiei Europene, care evidenţiază progresele realizate de autorităţile de la Tbilisi într-o serie de domenii. De asemenea, a subliniat, în context, importanţa intensificării eforturilor autorităţilor georgiene în perioada următoare.

Cei doi miniştri au reafirmat angajamentul comun de a contribui, în continuare, la dezvoltarea dialogului politic şi la extinderea cooperării sectoriale în toate domeniile de interes.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks