omisia Europeană a propus joi ca începând din 10 ianuarie valabilitatea certificatului verde să fie limitată la 9 luni după vaccinarea anti-COVID-19 cu schema completă şi a deschis de asemenea posibilitatea prelungirii acestei valabilităţi după administrarea dozei booster, relatează agenţiile internaţionale de presă.
”Comisia propune axarea mai pronunţată pe abordarea ‘bazată pe persoană’ pentru măsurile legate de călătorii şi o perioadă standard de valabilitate a certificatelor de vaccinare de nouă luni după schema principală de vaccinare”, transmite Comisia Europeană într-o declaraţie citată de Reuters.
”Comisia ar putea, la nevoie, să propună o perioadă corespunzătoare de valabilitate de asemenea pentru certificatele de vaccinare emise după un booster”, adaugă executivul comunitar.
Comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a prezentat la o conferinţă de presă detaliile acestei recomandări, menţionând că Bruxellesul propune extinderea certificatului de vaccinare şi după vara viitoare ”ca măsură pentru a facilita libera circulaţie în siguranţă” în interiorul UE.