AcasăStiri generaleConstanţa: Nouă migranţi au fost depistaţi de poliţişti, după ce au trecut...

Constanţa: Nouă migranţi au fost depistaţi de poliţişti, după ce au trecut clandestin frontiera dinspre Bulgaria

Poliţiştii de frontieră au identificat nouă cetăţeni din Orientul Apropiat care au încercat să intre ilegal în România din Bulgaria, traversând pe jos fâşia neutră prin sudul judeţului Constanţa, informează, miercuri, Garda de Coastă. Potrivit sursei citate, pe data 1 decembrie, în jurul orei 4,40, lucrătorii Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Negru Vodă, din judeţul Constanţa, au descoperit, într-o zonă împădurită din apropierea localităţii de frontieră Dumbrăveni, nouă cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Grupul a fost condus la sediul instituţiei, unde s-a stabilit că sunt opt cetăţeni din Irak, cu vârste cuprinse între 20 şi 26 de ani, şi un cetăţean din Turcia, în vârstă de 24 de ani, aceştia declarând că au încercat să intre ilegal în ţară cu scopul de a ajunge în state din vestul Europei. Cei nouă migranţi clandestini au fost preluaţi, conform acordului de readmisie, de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks