AcasăStiri generaleConstanţa: Preşedintele CJ, Mihai Lupu, anunţă că acuzaţia de luare de mită...

Constanţa: Preşedintele CJ, Mihai Lupu, anunţă că acuzaţia de luare de mită i-a fost clasată de DNA

Procurorii anticorupţie au clasat acuzaţia de luare de mită adusă preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Mihai Lupu, din lipsă de probe, informaţia fiind făcută publică, joi, de reprezentantul administraţiei judeţene pe pagina sa de Facebook.

‘S-a făcut dreptate! Sunt nevinovat! ‘Neînceperea urmăririi penale’ este verdictul pronunţat de instanţă în dosarul investigat de către DNA. Justiţia a fost făcută, iar nevinovăţia şi integritatea mea au fost consolidate, odată cu această hotărâre’, a declarat liberalul Mihai Lupu.

El a mai spus că în 35 de ani de carieră în diferite funcţii numele său a fost nepătat şi va continua pe acelaşi drum corect.

‘În cei peste 35 de ani de carieră în funcţii private şi publice, 35 de ani investiţi în muncă şi pentru binele comunităţii, numele meu a fost nepătat. Voi continua pe acelaşi drum corect!

Unii s-au grăbit să ia măsuri, deşi cerusem suspendarea până la finalizarea cercetării. S-au grăbit, nu în acord cu obiectivele şi valorile formaţiunii politice căreia i-am dedicat toată priceperea şi experienţa mea, ci în acord cu propriile interese. Le mulţumesc şi lor! M-au ajutat să consolidez în jurul meu o echipă onestă, dedicată, asumată şi focusată pe nevoile tuturor cetăţenilor din judeţul Constanţa’, a afirmat Lupu.

Preşedintele CJ Constanţa a făcut publică informarea care i-a fost transmisă de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

‘Vă facem cunoscut faptul că prin rechizitoriul 19/P/2023 din data de 11.12.2023, referitor la infracţiunea reţinută în sarcina dumneavoastră, respectiv cea de luare de mită, prevăzută de art.6 din Legea nr.78/2000 raportat la art. 289 (…), s-a dispus clasarea deoarece nu există probe din care să reiasă că dumneavoastră aţi săvârşit infracţiunea’, se arată în documentul respectiv.

Preşedintele CJ Constanţa, Mihai Lupu, a fost urmărit penal în acest an de procurorii anticorupţie pentru o presupusă luare de mită de la un participant la licitaţii publice, fiind acuzat că ar fi primit plante decorative şi ar fi beneficiat de lucrări de amenajare a propriei grădini.

În urma începerii cercetării penale a sa de către DNA, Mihai Lupu şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PNL Constanţa, formaţiunea politică retrăgându-i apoi sprijinul politic. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks