Sute de pacienţi au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Apostol Andrei’ din Constanţa, în primele zile ale noului an, au informat, luni, reprezentanţii unităţii medicale.
Secţiile cu cele mai multe internări sunt Pediatrie, Obstetrică-Ginecologie şi Cardiologie.
‘846 de persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Apostol Andrei’ Constanţa, de vineri, 31.12.2021, ora 08,00 şi până astăzi, 03.01.2022, ora 08,00. După efectuarea investigaţiilor necesare, 223 de pacienţi au fost spitalizaţi. Secţiile cu cele mai multe internări sunt: Pediatrie (64), Obstetrică-Ginecologie 1 (32) şi Cardiologie (19)’, a transmis, printr-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al SCJU Constanţa, Crina Kibedi.
Pe 1 ianuarie, peste 300 de pacienţi au fost înregistraţi la UPU, aproximativ acelaşi număr de persoane ajungând la unitatea medicală şi pe 2 ianuarie.
‘În primele 24 de ore ale intervalului menţionat, mai exact din data de 31.12.2021, ora 08,00 până pe 01.01.2022, ora 08,00, la Unitatea de Primiri Urgenţe au fost înregistraţi 239 pacienţi, dintre care 53 au fost internaţi. În prima zi a anului 2022 au avut nevoie de investigaţii şi îngrijiri medicale alţi 312 pacienţi. 81 dintre aceştia au fost spitalizaţi. Şi ieri (n.r. – duminică) activitatea din UPU a fost intensă. 295 de persoane au fost preluate şi investigate de către personalul medical. 79 dintre acestea au rămas internate. Printre pacienţii preluaţi în această perioadă sunt şi doi minori cu vârste cuprinse între 3 şi 4 ani, care prezentau arsuri din cauza petardelor şi care au fost internaţi pentru îngrijiri de specialitate’, se mai spune în comunicat.