Un vas antic din ceramică, plin cu monede, a fost găsit în pământ la marginea localităţii constănţene Ciobăniţa, la aproximativ o jumătate de metru adâncime, de un bărbat care efectua căutări în zonă cu detectoare de metale, a informat sâmbătă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ, poliţişti de la Secţia 9 Rurală Topraisar au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că ar fi găsit, în extravilanul localităţii Ciobăniţa, o oală în care se află mai multe monede antice. La faţa locului s-au deplasat poliţişti ai Serviciului Investigaţii Criminale, împreună cu arheologi de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
‘În urma verificărilor s-a stabilit faptul că 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 34 şi 46 de ani, au efectuat detecţii în zona extravilanului localităţii Ciobăniţa, comuna Mereni, iar la un moment dat au găsit, îngropat la aproximativ 60 de centimetri de sol, un vas antic din ceramică, plin cu monede antice. Totodată, lângă acest vas au fost descoperite mai multe fragmente ceramice şi metalice, precum şi o monedă similară celor din vas. Din examinarea preliminară efectuată la faţa locului a reieşit faptul că vasul este de provenienţă getică (secolul al III-lea d.Hr.), iar monedele sunt de provenienţă romană (secolul al III-lea d.Hr.)’, se arată în comunicat.
Obiectele găsite au fost lăsate în custodia arheologilor Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
Cei trei bărbaţi sunt deţinători de detectoare de metale, autorizaţi de IPJ Constanţa, iar zona unde a fost făcută descoperirea nu este înregistrată ca fiind sit arheologic în Lista Monumentelor Istorice şi nici în Repertoriul Arheologic Naţional.