Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, aflat vineri într-o vizită în municipiul Bistriţa, a abordat subiectul construirii de noi creşe la întâlnirea cu conducerea primăriei, având în vedere că în această localitate există un deficit de aproximativ 150 de locuri în astfel de unităţi, potrivit informaţiilor postate de primarul oraşului, Ioan Turc, pe Facebook.
Primarul a transmis că se intenţionează construirea a trei noi creşe în municipiu.
‘Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a făcut azi (vineri n.r.) o vizită la Primăria Bistriţa. Alături de viceprimarii Sorin Hangan şi Călin Stan, de administratorul public Ioan Peteleu, de prefectul Stelian Dolha şi de specialişti ai municipalităţii, am discutat despre principalele obiective de investiţii care pot fi derulate prin Compania Naţională de Investiţii şi ministerul de resort. (…) Ministrul a subliniat importanţa prioritizării acestor obiective şi a amintit despre proiectul privind construirea de creşe, cuprins în programul de guvernare, prin care, după identificarea de terenuri aparţinând administraţiilor locale şi asigurarea racordurilor la utilităţi, se întocmeşte o notă justificativă cu numărul de copii ce urmează a fi preluaţi în viitoarea creşă şi se poate trece rapid la procedurile de construire a noului edificiu’, a scris Turc pe Facebook.
Ministrul Cseke Attila şi-a propus să viziteze, vineri, şantierele de la Colegiul Naţional ‘Liviu Rebreanu’, Liceul de Muzică şi de la complexul sportiv polivalent din cartierul Unirea, unde lucrările beneficiază de finanţare de la bugetul de stat.