CORECTIE LA STIREA CU ID 6738204 DIN 2021-05-08 11:57:39
Bucureşti, 8 mai /Agerpres/ – Doar cinci candidaţi la concursul pentru ocuparea funcţiilor de directori de case de asigurări de sănătate au trecut de proba scrisă, 28 au fost respinşi iar 21 – absenţi, arată un document publicat pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Punctajele celor admişi au variat între 70,10 puncte şi 93,30 de puncte, iar cel mai mic punctaj obţinut la această etapă a concursului a fost de 11,30.
Potrivit regulamentului, au fost declaraţi admişi la următoarea probă a interviului cei care au obţinut peste 70 de puncte. Miercuri, aceştia vor participa la proba interviului, organizată la sediul CNAS din Capitală.
Contestaţiile pot fi depuse până duminică.
Concursul a avut loc joi, în amfiteatrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. ‘Au existat 60 de candidaţi care şi-au depus dosarul pentru concurs. Dintre aceştia, în urma selecţiei dosarelor, au fost admişi la proba scrisă pe baza îndeplinirii criteriilor de participare la concurs 54 de candidaţi, care aveau dreptul să se prezinte la proba scrisă’, a scris, atunci, pe Facebook, preşedintele CNAS, Adrian Gheorghe.
El a spus că în acest context sunt 20 de case de asigurări de sănătate al căror post de director general nu va fi ocupat în urma concursului. De asemenea, la două case de asigurări de sănătate nu s-au scos posturi în concurs iar la alte trei nu s-a înscris niciun candidat.
‘La o casă de asigurări de sănătate s-a înscris un candidat, dar care nu a trecut de selecţia dosarelor şi la alte 14 case de asigurări de sănătate s-a înscris cel puţin un candidat care putea participa la proba scrisă, însă nu s-au prezentat’, a detaliat preşedintele CNAS.