AcasăStiri generaleCORECTIE: Parlament/ Roman: PNL îl susţine pe Augustin Zegrean pentru şefia Consiliului...

CORECTIE: Parlament/ Roman: PNL îl susţine pe Augustin Zegrean pentru şefia Consiliului Legislativ şi pe candidatul USR

CORECTIE LA STIREA CU ID 6493430 DIN 2020-10-20 16:32:45 Bucureşti, 20 oct /Agerpres/ – Parlamentarii liberali îl susţin pe judecătorul Augustin Zegrean pentru şefia Consiliului Legislativ sau, dacă procedura de vot va fi una simultană, pe candidatul USR, a anunţat, marţi, liderul deputaţilor PNL, Florin Roman. ‘Grupul PNL din Camera Deputaţilor şi Senat îl susţine pentru şefia Consiliului Legislativ pe fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, domnul Augustin Zegrean, o persoană integră, competentă, o persoană care dă dovadă de foarte mult profesionalism, o persoană care, potrivit foarte multor români, a ştiut să ţină o linie de echilibru pentru Curtea Constituţională a României. Cred că asupra domnului judecător Augustin Zegrean nu poate să cadă niciun fel de umbră. Domnul Zegrean a avut o carieră profesională ireproşabilă, a ocupat funcţia de preşedinte al CCR, nu a fost implicat în episoade neplăcute ale justiţiei, n-are nicio legătură cu Ordonanţa 13, cu recursul compensatoriu sau cu mutilarea Codului penal şi a Codului de procedură’, a declarat Roman în plenul reunit al Parlamentului. El a arătat că, în funcţie de procedură, PNL va avea ca a doua opţiune candidatul USR la şefia Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din Consiliul Legislativ. ‘În cazul în care procedura de vot este una de a vota în mod simultan cele două buletine, în cazul postului prevăzut pentru şefia Secţiei (de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare – n.r.), PNL va susţine candidatul USR, pentru că trebuie să dăm un semnal foarte clar că doar uniţi putem lupta împotriva celor de la PSD’, a adăugat Roman. Plenul Parlamentului s-a reunit, marţi, pentru numirile în funcţiile de preşedinte al Consiliului Legislativ şi, respectiv, preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul instituţiei. Deputatul PSD Florin Iordache, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean şi secretarul general al Consiliului Legislativ, Ionuţ Duli Mazâlu, şi-au depus candidaturile pentru funcţia de preşedinte al instituţiei. Pentru funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ şi-au depus candidaturile senatorul USR George Edward Dircă, fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean şi Andrei Ciochiu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks