Jurnalistul Cornel Nistorescu scrie, într-un articol din cotidianul.ro, că politica românească a devenit un „ring de afaceri pentru toți mediocrii cu tupeu” şi că aproape întreaga clasă politică este formată din „din foști activiști, bișnițari, de fugiți cu misiune în străinătate, cîrnățari sau amatori de putere, cei care au crezut că și-au descoperit o nouă vocație și au făcut stînga-mprejur pe trotuarul destinului lor profesional hiper-cenușiu”.
Iată textul:
„Lucrurile merg prost dintr-o singură pricină. Cei care ne conduc. Cine sunt ei și de unde vin? Ce vor și ce sunt în stare să facă? După 1990, s-a umflat un val pestriț, de revoluționari împinși de mulțimea din stradă, de foști activiști, bișnițari, de fugiți cu misiune în străinătate, cîrnățari sau amatori de putere, cei care au crezut că și-au descoperit o nouă vocație și au făcut stînga-mprejur pe trotuarul destinului lor profesional hiper-cenușiu. Atunci am înțeles. Răvuluția ne-a pricopsit și cu o anume pleavă, și cu oportuniști, și cu eroi.
Dar acum?
După trei decenii, cine sunt politicienii care ne conduc? Cine ne încurcă viața? Robert Sighiartău, Rareș Bogdan, Cristian Bușoi, Zetea, Hubert Thuma, Victor Ponta, Radu Cristescu se cred a fi modele de referință. Virgil Popescu, nu. El arată mai degrabă a funcționar, nu a politician. Seamănă mai mult cu un predat unei forțe străine, cu care nimeni n-are curajul să-și pună coarnele și să o înfrunte măcar verbal. Cine dracu’ a mai văzut tehnocrat din Mehedinți cu nevastă amestecată în afaceri cu benzinării și cu OMW și cu agenți străini la nunta copiilor!?
Toată generația care vine arată ca o multiplicare de Cațavenci. Atîta doar că mai vorbesc ceva limbi străine. Mai bine ca Iliescu și Băsescu, nu așa cu prune pe lingurică precum Vasile Dîncu, Ciolacu și Ciucă, dar vorbesc. Cu gură mare, cu știință puțină, cu priceperi modeste, cu tupeu, cu o din ce în ce mai sofisticată capacitate de disimulare controlează toate intersecțiile statului. Strănepoții lui Cațavencu se dau oricine și oricum și în orice situație. Strănepoții lui Cațavencu nu pot fi împărțiți pe curente politice. Singurul criteriu care îi diferențiază vine de la domeniul din care fac bani. Au învățat să lucreze răsfirați, ca în bancurile vechi despre Securitate.
– Mai răsfirați, băieți, mai răsfirați!
Unii se aprovizionează din achiziții de măști și medicamente, alții, din licitații cu parandărăt, din restituiri de proprietăți sau din vînzări de ponturi de stat. Unii, din colaborare cu imobiliarii și cu asfaltangiii, alții din avize și aprobări. Știu politicieni care au importat aparate vechi din China, blugi din Turcia și mațe din Ungaria și dau lecții de administrare a culturii române sau a reactorului de la Măgurele.
Printre ei, sunt odraslele copiilor de ofițeri, de acoperiți și de patrioți plecați în misiune. Ei ne dau marile lecții de politică și de morală. Primii care au lansat mai apăsat principiul au fost copiii evreilor comuniști, fiii celor care au venit pe tancuri să ne aducă ideile lui Lenin. Ei au susținut insistent regula că nu trebuie judecați copiii după faptele părinților. S-a făcut praf idealul părinților și aveau nevoie de o repoziționare. Dar tot în față. Chiar așa! Și eu zic că nu trebuie persecutați. Sunt liberi pentru orice muncă și în orice domeniu. Dar nu pe aceleași poziții. Eu zic să nu le imputăm excesele părinților cînd îi judecăm pe urmași. Oricîte greșeli au făcut părinții, copiii sunt nevinovați, cu toate că i-au iubit, indiferent ce au făcut. Și, totuși, ceva din isprăvile lor i-au marcat. Cum-necum, le-au fost modele.
Odrasele celor care au ratat o epocă vor să conducă tot ele, ceea ce mi se pare a fi mai mult nefiresc. Într-un anume fel, separarea de faptele părinților este corectă. Dar nu în așa măsură încît urmașii să dea lecții și să poată conduce liniștiți prin toate hîrtoapele și bălăriile istoriei. Vladimir Tismăneanu, Ludovic Orban, Alexandru Florian, Angel Tîlvăr sunt doar niște exemple din cele multe de reprofilați. Ei au devenit apostolii libertății și ai democrației pentru a-și face loc în prima linie, nu pentru a repara din dezastrele predecesorilor, părinți sau nu. După ce Leonte Tismanetki ne-a frecat ridichea comunismului victorios, și fiul său,Vladimir Tismăneanu, s-a zbătut să fie un Platon al comunismului luminat. Acum, tot el vrea să-l credem far și diriguitor al ideilor democratice și să controleze cîntarul anilor de comunism în România.
Lucrurile au degenerat. Politica românească a devenit ring de afaceri pentru toți mediocrii cu tupeu. Promit și distrug orice. Toată lista de afirmați recent arată ca o încrucișare între Cațavencu și Dinu Patriciu. Gură mare pe bani mulți. Navetiști politici și patinatori ideatici. Sunt atît de puțini cei care se înhamă la un ideal public încît o mare parte din țară merge la întîmplare. Adică funcționează cu opinteli și opreliști, condusă de inși care caută alte soluții de șmecherit, iar nu căi de progres. Numim asta politică românească la zi!”.
Articolul Cornel Nistorescu, despre Virgil Popescu: „Cine dracu’ a mai văzut tehnocrat din Mehedinți cu nevastă amestecată în afaceri cu benzinării și cu OMV, și cu agenți străini la nunta copiilor!?” apare prima dată în Ecopolitic.
