„Nu mi-a venit să-mi cred ochilor cînd l-am văzut pe președintele României cuvîntînd în cea mai impunătoare biserică (neterminată, dar sfințită, cu multe mash-uri pe pereți) din „țara asta” (cum a zis el vorbind liber ca ignorantul care se exprimă pe o terasă la „tu-i mă-sa”). Slăbit, nedormit și cu obrajii supți, tras la față și gălbejit, președintele dădea frîu liber gîndirii sale de oengist supărat pe lume și a făcut asistenței cadou „niște gânduri pe care le am” (are – n.red.). Și să vedeți ce i-a trecut prin cap!”, scrie Cornel Nistorescu, în cotidianulhd.ro.
„Cică ”valorile în care credeți, pentru că mi se pare că această mărturisire lipsește din societatea noastră, și pare că locul unei mărturisiri care să fie ferme, dar simple și decente, în spațiul public este luat de farisei. Și mă îngrijorează aderența pe care unii dintre aceștia o au în părți ale societății românești. Același lucru despre naționalism. Pentru că țara asta are o istorie, noi nu venim de nicăieri. Au fost oameni în locurile astea care au luptat pentru niște valori și care au făcut ca noi să fim azi ceea ce suntem. Și trebuie să fim mândri de oamenii ăștia. Privind înapoi la ce au reușit ei să realizeze, trebuie să credem că noi putem să facem din țara asta ceea ce au visat ei și ceea ce visează fiecare dintre noi pentru copiii noștri”.
Președintele „ăsta” de ocazie al României vorbește cam bolmojit despre istorie și despre țara în fruntea căreia a fost ales dintr-o mare greșeală. România este numită „locurile astea”, „țara asta”, iar cînd se referă la înaintași și la eroi zice că „trebuie să fim mîndri de oamenii ăștia”, de parcă făuritorii istoriei noastre ar fi vecinii săi de scară și la două-trei zile ar bea cîte o bere cu ei în fața blocului. Nicușor „ăsta” încă n-a aflat că „ăsta” – cu pluralul „ăștia” – este un pronume demonstrativ (adjectiv demonstrativ), formă familiară a lui acesta, aceasta, aceștia și are un caracter familiar și deseori depreciativ.
Din păcate, la Paris cu directoarea sa de program doctoral, n-a apucat să facă diferența și să deprindă mai bine sensurile limbii materne, iar acum vorbește liber și cu tupeu cu aerul unui doctor specializat în toate pentru simplul fapt că nu-l mai poate contesta nimeni.
Ce l-a apucat pe Nicușor ăsta să dea fuga în fața unei mulțimi de tineri convocați ca la un „congres al credincioșilor” și să le vorbească despre „naționalism sănătos”? Pe neașteptate, s-a întors cu gîndul spre trecut, exact pe dos și în direcția opusă față de limbajul orbrăzniciilor progresiste al useriștilor conduși de și mai tupeistul Dominic Fritz.
Chiar îi pasă lui Nicușor ăsta de un „naționalism sănătos”? Niciodată nu l-am auzit vorbind despre patrie, despre eroi, despre eroii României. Le-o fi descoperit duminică sau luni. El a ajuns președinte al României susținut de o tabără care vrea să șteargă și să îngroape toate aceste valori. El a cochetat cu George Soros și a păpat și a crescut în spiritul acestei ideologii a sorosismului care combate identitatea.
Ce l-o fi apucat și la ce-i trebuie lui un „naționalism sănătos”? Sigur nu este o indicație de la Bruxelles! Mai degrabă sunt gata să cred că este vorba despre un interes politic de ultimă oră. Așa am ajuns la cele petrecute luni, la Alba Iulia, în prezența mitropolitului Ardealului, Laurențiu Streza, și a lui Călin Georgescu, unde mulțimea l-a aclamat pe cîștigătorul primului tur al prezidențialelor din 2024 și unde un singur om (de la USR, de la SRI sau colaborator de la presa cumpărată) a strigat (la ordin sau din prostie) un super-promovat „marș la Moscova!”.
Și unde Călin Georgescu a spus:
„-Mă adresez acum vouă, români din țară și de pretutindeni, nădăjduiesc că sub această resemnare mocnește în voi focul sacru al demnității strămoșești, putere pe care niciun sacrificiu, nicio suferință nu o poate stinge. Vă chem azi la cea mai mare luptă de până acum. Lupta cu dușmanii interiori, cu amorțeala morală care este stingere treptată a conștiinței, cu frica care este mai mare decât libertatea, cu așteptarea salvatorului extern, care este cea mai jalnică, cea mai perfidă formă de sclavie, cu pasivitatea colectivă” …… „Libertatea nu se trăiește în genunchi niciodată. Să ne ridicăm, să fim uniți, împreună, sus steagurile, sus inimile, trăiască România liberă”.
Nu-mi rămîne decît să mă lămuresc, cum de s-au învecinat atît de neașteptat cele două evenimente și cele două declarații? A aflat Călin Georgescu mai repede despre discursul de marți al lui Nicușor Dan la Catedrala Mîntuirii Neamului (neterminată, dar sfințită) și a dat fuga la Alba Iulia? Sau președintele „ăsta” al României a fost informat despre ce s-a petrecut la Alba Iulia și a zis:
-„Vreau să vorbesc și eu într-o biserică!””, spune Nistorescu.
Sursa: Ecopolitic.ro
