Colegiul Medicilor din România (CMR) a făcut un apel, marţi, către populaţie să înţeleagă impactul şi consecinţele pe care le poate avea infecţia cu noul coronavirus şi a solicitat autorităţilor să găsească ‘soluţii corecte şi aplicabile’ imediat ce pot fi luate pentru limitarea îmbolnăvirilor.
‘În ultimele săptămâni, numărul pacienţilor infectaţi cu virusului SARS-CoV-2 a crescut într-un ritm accelerat. Astăzi au fost aproape 7.000 de cazuri noi. În faţa acestei evoluţii îngrijorătoare a pandemiei în ţara noastră, Colegiul Medicilor din România face un apel şi adresează o rugăminte populaţiei să înţeleagă impactul şi consecinţele pe care le poate avea infecţia cu acest virus şi că, chiar şi atunci când vorbim de o formă uşoară, mai bine este să previi, decât să tratezi’, afirmă CMR într-un comunicat remis presei.
Mesajul se îndreaptă şi către autorităţi, pentru a găsi şi identifica soluţii ‘corecte şi aplicabile imediat’ ce pot fi luate pentru limitarea îmbolnăvirilor.
De asemenea, Colegiul Medicilor susţine în continuare vocea oamenilor de ştiinţă de la nivel internaţional, potrivit cărora vaccinarea este unul dintre cele mai la îndemână şi eficiente instrumente pentru a lupta cu pandemia.
‘Populaţia are nevoie de informare corectă. Aceasta este datoria şi obligaţia noastră a tuturor – medici şi autorităţi – în privinţa acestei pandemii, pentru că doar aşa putem să avem o voce credibilă în această ‘mare’ de informaţii, care, din păcate, include uneori şi fake news-uri. Da, şi în rândul persoanelor vaccinate există îmbolnăviri, dar proporţia cazurilor este mult mai mare în rândul celor nevaccinaţi şi, potrivit informaţiilor ştiinţifice existente, riscul de a dezvolta o formă severă este mult mai mare la persoanele nevaccinate decât la cele vaccinate. Astăzi şi în perioada următoare, cu toţii trebuie să dăm dovadă de responsabilitate, ce trebuie înţeleasă prin respectarea normelor de protecţie personală – şi aici mă refer mai ales la purtarea măştii – pentru a limita atât îmbolnăvirea noastră, cât şi nivelul de transmitere’, a declarat prof. dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România, potrivit comunicatului de presă.
Colegiul Medicilor avertizează cu privire la faptul că nivelul mare de îmbolnăviri înseamnă deja o presiune crescută pe spitale, ‘presiune care se traduce în primul rând la nivelul secţiilor ATI, acolo unde se face diferenţa între viaţă şi moarte’.
‘Această informare nu este un simplu apel, simple vorbe, ci reprezintă un îndemn la înţelegere şi înţelepciune, deoarece cu toţii vedem şi auzim cifrele care au crescut exponenţial în ultimele săptămâni. Şi pentru că vorbeam mai sus de încredere, Colegiul Medicilor din România face referire la date clare, ce se regăsesc în raportul European Center for Disease Control (ECDC), informaţii ce au la bază cifre şi raportări. Astfel, România este pe punctul de a fi colorată din nou în roşu pe harta epidemiologică a Europei, realizată săptămânal de ECDC în funcţie de rata de incidenţă a COVID-19 în ultimele 14 zile la 100.000 de locuitori şi de rata de pozitivare a testelor. Mai mult, ECDC prognozează aproape o dublare a ratei de infectare cu virusul SARS-CoV-2, dar şi a numărului de decese la un milion de locuitori, în următoarele două săptămâni’, mai susţine sursa citată.