AcasăStiri generaleCoronavirus: Bulgaria cere ajutor prin Mecanismul de protecţie civilă al UE

Coronavirus: Bulgaria cere ajutor prin Mecanismul de protecţie civilă al UE

ulgaria a activat marţi Mecanismul de protecţie civilă al UE, prin care a cerut ajutor pentru a face faţă actualului val agresiv al pandemiei COVID-19, relatează agenţia BTA.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat miercuri că executivul comunitar se ocupă în prezent de soluţionarea acestei solicitări. El a precizat că guvernul de la Sofia a cerut concentratoare de oxigen, ventilatoare şi paturi pentru unităţile de ATI.

Comisia Europeană verifică în prezent cu statele membre care dintre ele pot contribui la asistenţa destinată Bulgariei şi disponibilitatea stocurilor comune.

Ministerul Sănătăţii bulgar a transmis în acest timp că sistemul sanitar al Bulgariei deocamdată face faţă situaţiei şi încă nu este nevoie de echipamente suplimentare, dar activarea mecanismului european de protecţie civilă va furniza resurse suplimentare în efortul de combatere a pandemiei.

Cu numai 24% din populaţia adultă vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă, Bulgaria are cea mai redusă rată a vaccinării în rândul statelor UE.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks