Coreea de Sud a anunţat un număr record de 950 noi cazuri de coronavirus sâmbătă, depăşind vârful de la sfârşitul lunii februarie de 909, în timp ce preşedintele a numit al treilea val de COVID-19 în ţară o ‘urgenţă’, relatează Reuters. Dintre cazurile raportate vineri de Agenţia de control şi prevenire a bolilor, 928 au fost cu transmitere locală şi 22 importate, ridicând totalul la 41.736 de infecţii cu 578 de decese. Peste 70% din cazurile cu transmitere internă provin din Seul şi zonele învecinate, unde trăiesc aproximativ jumătate din 52 milioane de locuitori ai ţării. ‘Este într-adevăr o situaţie de urgenţă’, a declarat preşedintele Moon Jae-in, ordonând mobilizarea poliţiei, personalului militar şi medicilor din sistemul public în efortul de a reduce răspândirea în continuare a coronavirusului. ‘Ne propunem să extindem (…) metodele de testare a coronavirusului (…), ca măsuri preventive pentru depistarea persoanelor infectate şi blocarea răspândirii’, a adăugat Moon într-o postare pe Facebook. Probabil că Coreea de Sud va înregistra o nouă creştere a numărului de cazuri odată cu creşterea semnificativă a testelor, a notat el. Al treilea val vine în ciuda regulilor de distanţare socială mai dure intrate în vigoare marţi, inclusiv închideri fără precedent a restaurantelor şi majorităţii altor afaceri. Ţara a raportat aproximativ 600 de cazuri pe zi în această săptămână. Creşterea a fost o lovitură pentru sistemul lăudat de luptă împotriva pandemiei al Coreii de Sud, care a folosit testarea invazivă şi carantina pentru a estompa valurile anterioare fără lockdown-uri, menţinând infecţiile zilnice sub 50 pentru o mare parte a verii. Numind acest val o criză, prim-ministrul Chung Sye-kyun a declarat vineri că va trimite aproximativ 800 de militari, poliţie şi angajaţi guvernamentali în fiecare district din metropola Seul pentru a ajuta la depistarea potenţialilor pacienţi.