Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 3.825 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 793.465 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Potrivit GCS, structurile abilitate ale Poliţiei au constatat, sâmbătă, o infracţiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 352 Cod penal. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.895 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112. MAI a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate. Totodată, GCS transmite să se ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să se apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor, valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00.