Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat că în cursul zilei de vineri urmează să ajungă la minister raportul final referitor la modul de raportare a deceselor din cauza coronavirusului, iar datele vor fi comunicate după validare.
‘Echipa de la Ministerul Sănătăţii a preluat această atribuţie şi urmează să primească astăzi raportul final, iar datele, dacă vor fi validate, vor fi comunicate’, a spus ministrul, la Timişoara.
Miercuri, Ioana Mihăilă preciza că au fost descoperite erori de raportare în aplicaţia CoronaForms în cazul a aproximativ 1.000 de pacienţi cu COVID-19 decedaţi, potrivit raportului preliminar primit de la comisia care analizează diferenţele de raportare a deceselor cauzate de noul coronavirus.
‘Am cerut săptămâna trecută un raport preliminar, care mi-a fost înmânat şi care arată că există diferenţe. Nu aş vrea să spun cifre, pentru că aceste diferenţe sunt în continuare analizate. Sunt luate cazurile individual, aşa încât să ne asigurăm că ce apare ca diferenţă este clar confirmat sau infirmat ca deces cauzat de infecţia cu COVID-19, şi aştept un raport în data de 7. Singura cauză care a fost evocată a fost o eroare de raportare în CoronaForms, unde, la rubrica de deces, nu a fost completat, a fost completat decesul la comentarii. Aceasta este o eroare care a apărut în aproximativ 1.000 de cazuri şi a fost singura eroare care a fost raportată de către această comisie’, a spus Mihăilă.