Cheltuielile privind extinderea şi modernizarea terminalului de pasageri din Aeroportul Internaţional Maramureş au fost majorate ca urmare a creşterii preţurilor la materialele de construcţii, a declarat luni, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Ionel Bogdan.
‘Noii indicatori financiari aprobaţi de consilierii judeţeni vor permite realizarea investiţiei în termenul stabilit din momentul începerii şantierului, adică 24 de luni calendaristice. E totuşi o investiţie de anvergură care va permite fluidizarea traficului de pasageri, dar şi a celui de mărfuri în viitorul apropiat. Ultimele investiţii în aerogară au fost realizate pe la mijlocul anilor ’90, iar de atunci transportul aerian pe rute interne şi externe e în continuă schimbare. Toate investiţiile preconizate trebuie să ducă într-un final la creşterea capacităţii de preluare a pasagerilor, indiferent de rută şi a altor gen de servicii oferite la sol’, a spus Ionel Bogdan.
Conform documentaţiei tehnice aprobate de consilierii judeţeni, noul indicator economic destinat extinderii terminalului de pasageri atinge o valoare de 137.986.738,80 lei inclusiv, TVA.
Terminalul de pasageri va avea o suprafaţă de 12.209 metri pătraţi, din care parter 6.706 mp + 470 mp accese/copertine, respectiv, etaj 5.033 mp.
Pe Aeroportul Internaţional Maramureş operează companiile aeriene Tarom, HiSky, ambulanţa aeriană, zboruri charter şi business externe sau interne.