Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a aprobat joi achiziţionarea de materiale sanitare în valoare de 20.000 de lei pentru Serviciul Judeţean de Ambulanţă, respectiv dezinfectanţi, mănuşi, săpun lichid şi saci menajeri.
Preşedintele CJ, Tamas Sandor, a precizat că solicitarea a venit din partea conducerii Serviciului de Ambulanţă, în contextul prelungirii stării de alertă începând cu data de 13 mai 2021, în vederea prevenirii şi combaterii pandemiei de COVID-19.
‘Ca şi ceilalţi angajaţi ai unităţilor sanitare, angajaţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Covasna sunt în prima linie în lupta cu pandemia cauzată de noul coronavirus, aceştia fiind expuşi zilnic pericolului infectării şi astfel a transmiterii bolii către pacienţi. (…) În acest context, propunem derularea prin asociere cu Serviciul de Ambulanţă Judeţean Covasna a unei acţiuni în scopul prevenirii răspândirii COVID-19 în judeţul Covasna, având ca scop susţinerea activităţii angajaţilor Serviciului de Ambulanţă în prevenirea şi răspândirea infecţiei, în perioada stării de alertă, dar şi după această perioadă, ca urmare a evoluţiei situaţiei epidemiologice internaţionale determinate de răspândirea COVID-19, contribuind astfel la diminuarea numărului de cazuri de infectare. Acţiunea constă în achiziţionarea şi predarea către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Covasna a unor materiale sanitare formate din: dezinfectanţi, mănuşi, săpun lichid şi saci menajeri’ , a precizat Tamas Sandor.
Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Covasna, Cristian Cimpoi, a declarat că nu este prima dată când autorităţile locale sprijină activitatea acestei instituţii, mulţumindu-le pentru acest dar făcut chiar de Ziua Internaţională a Medicinii de Urgenţă, sărbătorită pe 27 mai.