AcasăStiri generaleCovasna: CJ va finanţa cu 10.000 de lei organizarea celei de-a V-a...

Covasna: CJ va finanţa cu 10.000 de lei organizarea celei de-a V-a ediţii a Festivalului de teatru D-BUTAN-T

Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a aprobat, joi, încheierea unui acord de parteneriat cu Teatrul ‘Andrei Mureşanu’ (TAM) din Sfântu Gheorghe şi finanţarea cu 10.000 de lei a celei de-a V-a ediţii a festivalului-concurs D-BUTAN-T, care va avea loc luna aceasta. Directoarea TAM, Anna Maria Popa, a precizat că D-BUTAN-T este singurul festival de teatru din ţară care se adresează artiştilor debutanţi, iar acesta s-a bucurat până acum de un adevărat succes atât în rândul artiştilor aflaţi la început de carieră, cât şi în rândul publicului, sălile fiind arhipline la fiecare reprezentaţie gratuită. ‘Fiecare ediţie este dedicată unei categorii artistice, astfel ediţia întâi a fost dedicată actorilor, a doua regizorilor, a treia scenografilor, iar a patra compozitorilor de muzică de teatru şi coregrafilor. Într-un ciclu prestabilit, ediţia 2020 readuce în atenţia juriului actorul. Conceptul gândit de organizatori la iniţierea acestui program, structurat în proiecte anuale, are la bază tocmai această ciclicitate, astfel că, în ediţiile viitoare, categoriile artistice vor fi reluate în aceeaşi ordine. (…) Pe lângă o caracteristică culturală, proiectul include şi o latură educativă, cei cinci membri ai juriului, format începând cu ediţia a treia din specialişti din ţară şi străinătate, susţinând workshop-uri tematice atât pentru artiştii nominalizaţi, cât şi pentru publicul interesat. Astfel, printre participanţi se numără an de an şi mulţi tineri covăsneni, elevi ai Liceului de Arte ‘Plugor Sandor’, dar şi ai altor structuri Şcolare’, a menţionat Anna Maria Popa. Potrivit organizatorilor, în acest an, în concurs au fost înscrise un număr total de 27 de spectacole şi au fost nominalizaţi peste 70 de actori pentru premiul de debut în actorie, iar în finală au intrat opt spectacole. Festivalul va avea loc în perioada 19 – 23 octombrie, iar cele 8 spectacole selectate sunt ‘Poveşti corecte politic de adormit copiii’ (Cluj-Napoca), în regia Andreei Gavriliu, ‘A fost odată în ’46’ (Sibiu), în regia lui Adrian Neacşu, ‘(In)corect’ (Cluj-Napoca), regizat de Leta Popescu, ‘Săraci’ (Târgu – Mureş), în regia lui Rareş Budileanu, ‘O viaţă normală’ (Cluj-Napoca), regizat de Norbert Boda, ‘Tapetul galben’ (Craiova), în regia lui Sebastian Marina, ‘Fluturii sunt liberi’ (Bucureşti), spectacol de licenţă UNATC Bucureşti, coordonator: lector Ioana Barbu – Iosif Paştina şi ‘Jocuri în curtea din spate’ (Constanţa) în regia Dianei Mititelu. Ediţia din acest an se va desfăşura într-un format complet nou, fiind organizată de Teatrul ‘Andrei Mureşanu’ în parteneriat cu Teatrul de Stat din Constanţa.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks