Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorge, care a obţinut recent un premiu internaţional pentru rapiditatea şi calitatea îngrijirii pacienţilor cu accidente vasculare cerebrale (AVC), a demarat o campanie de informare a populaţiei cu privire la prevenirea acestei boli cerebrovasculare.
Dr. Forro Csilla, neurolog şi coordonator al programului naţional de tromboliză intravenoasă în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă, a explicat că tipurile cele mai frecvente tipuri de accidente vasculare cerebrale sunt cele ischemice, respectiv cele hemoragice.
‘În cazul unui AVC ischemic, vasul de sânge este obturat, reducând/ întrerupând alimentarea cu sânge a creierului în zona respectivă şi provocând astfel moartea celulelor nervoase. AVC-ul hemoragic se produce atunci când un vas de sânge se sparge (…) Tromboliza constă în administrarea unei substanţe cu efect puternic de dizolvare a cheagului de sânge, iar tratamentul nu este unul fără riscuri şi este strict condiţionat de timpul în care pacientul se prezintă la spital, putând fi administrat într-o fereastră de timp de cel mult patru ore şi jumătate de la producerea accidentului vascular cerebral, dacă starea de sănătate a pacientului o permite. În cazul în care tratamentul are succes, pacientul se poate recupera complet, însă pentru ca acest lucru să fie posibil este esenţial ca aparţinătorii sau pacientul să recunoască rapid simptomele şi să solicite asistenţă medicală în cel mai scurt timp’, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Judeţean.
Potrivit medicilor, semnele accidentului vascular cerebral pot fi memorate cu uşurinţă cu ajutorul acronimului FAST: F (face dropping) indicând modificări la nivelul feţei, A (arm weakness) slăbiciune la nivelul membrelor superioare şi inferioare, S (speech difficulty) tulburări de vorbire, T (time is brain) timpul rapid de reacţie care este crucial pentru reducerea leziunilor cerebrale.
‘Recunoaşterea imediată a semnelor care indică producerea unui AVC poate face diferenţa între supravieţuire şi deces. Reacţia rapidă poate îmbunătăţi şansele ca pacientul să nu rămână cu dizabilităţi cerebrale pe termen lung’, se mai arată în comunicat.
Printre factorii de risc care favorizează apariţia accidentelor vasculare cerebrale sunt hipertensiunea arterială netratată, bolile de inimă şi diabetul, dar şi fumatul, nivelul ridicat al grăsimilor din sânge şi un stil de viaţă sedentar.
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a fost premiat în luna iunie de către organizaţia internaţională ESO Angels şi Societatea Europeană de Stroke pentru rapiditatea şi calitatea îngrijirii pacienţilor cu accidente vasculare cerebrale.
Potrivit conducerii instituţiei, doar 11 dintre cele 40 de spitale din România care participă la programul de tromboliză intravenoasă au obţinut recunoaştere din partea Iniţiativei ESO Angels.
‘Pentru activitatea din acest an, Spitalul Judeţean de Urgenţă a fost premiat de către organizaţia internaţională ESO Angels şi Societatea Europeană de Stroke cu statutul ‘GOLD’, acordat pentru rapiditatea şi eficienţa în îngrijirea pacienţilor cu accidente vasculare cerebrale, devenind astfel unul dintre cele mai bune spitale din ţară la acest capitol (…) Pe lângă alţi indicatori de performanţă, unul dintre cele mai importante criteriile îndeplinite care au stat la baza acordării acestui premiu a fost timpul de intervenţie de la intrarea pacientului pe uşa spitalului şi până la aplicarea procedurii’, se menţionează în documentul citat.
Iniţiativa ‘Angels’ este un ONG internaţional dedicat îmbunătăţirii şanselor de supravieţuire şi recuperare a pacienţilor care au suferit accidente vasculare cerebrale , iar unul dintre obiectivele sale este creşterea numărului de centre care oferă tratament intravenos pentru dizolvarea cheagurilor de sânge (tromboliză). AGERPRES / (AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)