Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe va permite, începând de săptămâna viitoare, vizitarea bolnavilor internaţi în anumite secţii non-COVID, au anunţat vineri reprezentanţii instituţiei, cu precizarea că vizitatorii vor respecta o serie de măsuri de protecţie şi îşi vor limita şederea la maximum 15 minute.
‘Începând din data de 7 iunie, pacienţii internaţi în secţiile non-COVID ale Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Dr. Fogolyan Kristof’ din Sfântu Gheorghe vor putea primi vizita aparţinătorilor, cu respectarea unui set de măsuri de protecţie pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Astfel, accesul rudelor sau aparţinătorilor se va putea face doar în zilele lucrătoare, în anumite intervale orare, fiecare pacient putând fi vizitat zilnic pe perioada internării, de o singură persoană, timp de cel mult 15 minute’ , se arată într-un comunicat de presă, remis AGERPRES.
Vizitatorii vor trebui să poarte mască de protecţie pe toată durata şederii în spital, să respecte indicaţiile personalului medical, regulile epidemiologice şi de distanţare fizică, iar la intrarea pe secţie vor primi botoşei pe care îi vor purta până la ieşire.
‘ Pacienţii internaţi în secţiile medicale, respectiv Cardiologie, Medicină Internă, Gastroenterologie, Nefrologie, Neurologie, Psihiatrie adulţi şi Pneumologie pot fi vizitaţi în intervalul orar 13:30-14:00 (…) În vederea evitării aglomerării, aparţinătorilor care vizitează secţiile menţionate mai sus le este recomandat să se prezinte la poarta spitalului la ora 13:20 pentru efectuarea triajului epidemiologic, care va consta în măsurarea temperaturii şi îndrumarea de către personalul desemnat în acest sens. Pacienţii internaţi în secţiile chirurgicale, respectiv ATI, Obstetrică-Ginecologie, Chirurgie şi Ortopedie vor putea fi vizitaţi între orele 14:00 şi 14:30, iar în vederea evitării aglomerării, aparţinătorilor le este recomandat să se prezinte la poarta spitalului la ora 13:50 pentru efectuarea triajului epidemiologic (…) Pacienţii cu alte boli infecţioase vor putea fi vizitaţi după depăşirea episodului contagios al bolii’ , se precizează în comunicat.
Din motive de siguranţă, nu va fi permisă vizitarea pacienţilor internaţi în secţiile Pediatrie, Neonatologie, Neurologie, Psihiatrie pediatrică, Oncologie şi Hematologie.
În urmă cu aproape o lună şi jumătate conducerea Spitalului Judeţean a permis vizitarea de către aparţinători a bolnavilor COVID aflaţi în stare critică.