Președintele va fi pe deplin consecvent poziției sale rezervate față de AUR, chiar dacă criza politică se adâncește și s-au împlinit două luni de când nu avem premier. Poziția exprimată de jurnalistul și analistul politic Ion Cristoiu, în cadrul emisiunii Ai Aflat! cu Ionuț Cristache, se referă și la cordonul sanitar instituit în întreaga Uniune Europeană.
Astfel, a explicat cunoscutul publicist, Nicușor Dan va persista în a nu invita AUR în nicio formulă de guvernare. Este vorba și de o convingere personală, care vine, așa cum s-a văzut, din orientarea progresistă a președintelui, dar și de un calcul politic pragmatic.
„Am spus că nu-l văd pe el acceptând AUR. În momentul în care se acceptă participarea la guvernare a AUR, înseamnă că pentru prima dată în Uniunea Europeană se rupe cordonul sanitar pe bune. Sunteți de acord?”, a declarat Cristoiu în studioul Gândul.
Invitatul a argumentat în continuare că, dacă ar face excepție de la politica UE, Nicușor Dan s-ar putea trezi cu un efect opus, și anume să ni se taie fondurile.
„Dvs. chiar credeți că ăia nu ne taie fondurile? Deci cel mai mare pericol la ora actuală, uitați-vă la Uniunea Europeană… La ora actuală, inclusiv în Austria, forțele suveraniste stau”.
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, l-a criticat duminică pe președintele Nicușor Dan. Peiu l-a acuzat că iese din limitele constituționale prin modul în care se raportează la acest partid. Propunerea AUR de suspendare a președintelui „ar necesita susţinerea măcar a altui partid pentru a putea fi începută orice procedură. Nu mai spun de finalizat”, a declarat Peiu, la Digi24. O altă variantă vehiculată de AUR pentru ieșirea din criză este convocarea alegerilor anticipate.
Sursa: Ecopolitic.ro





