AcasăStiri generaleCursele pe Dunăre între Brăila şi Galaţi cu nava Chira Chiralina, amânate...

Cursele pe Dunăre între Brăila şi Galaţi cu nava Chira Chiralina, amânate din cauza pandemiei de COVID-19

Cursele pe Dunăre între Brăila şi Galaţi, care urmau să se desfăşoare cu nava Chira Chiralina, achiziţionată de Primăria Brăila cu fonduri europene, au fost amânate din cauza pandemiei de COVID-19. Primarul Brăilei, Marian Dragomir, speră ca tradiţionalele curse pe Dunăre între Brăila şi Galaţi să se efectueze cu şalupa Chira Chiralina din primăvara acestui an sau ‘sau cel mai târziu din vară, dar totul depinde de evoluţia pandemiei de coronavirus’. Şalupa a fost construită pe un şantier din Constanţa cu fonduri accesate în 2018 prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, valoarea totală a investiţiei fiind de 975.000 lei, din care 907.500 lei reprezintă fonduri europene, iar 67.000 lei contribuţia Primăriei Brăila, de la bugetul local. Nava destinată curselor de agrement are o lungime de 16 metri şi o capacitate de 25 locuri, ea fiind lansată la apă în iunie 2020. Tariful aprobat de Consiliul Local Municipal Brăila pentru anul 2021 este de 15,6 lei/oră pentru pasageri şi de 342,33 lei/oră, în marş pentru curse private făcute prin închirierea navei. Primăria Brăila a construit un ponton special pentru ancorarea acestei nave, care va fi folosit pentru îmbarcarea/debarcarea pasagerilor, el fiind amplasat în dreptul scenei de pe Esplanada Dunării. În afara curselor Brăila-Galaţi, şalupa a fost gândită să mai efectueze contra cost plimbări în rada Portului Brăila, curse către Parcul Natural Balta Mică a Brăilei sau va putea fi închiriată unor grupuri de persoane. Şalupa a fost botezată ‘Chira Chiralina’, în amintirea ‘femeii simbol’ a Brăilei, făcută celebră de Panait Istrati în operele sale. ‘Deşi personajul este, în marea majoritate a cazurilor, asimilat cu cel din nuvela omonimă a lui Panait Istrati, în realitate, legenda Chirei Chiralina este foarte veche, fiind un fel de piatră de temelie metaforică a Brăilei. Când vine vorba despre Chira Chiralina, puţini sunt cei care gândesc lucrurile dintr-o altă perspectivă decât cea din nuvela omonimă a genialului scriitor român Panait Istrati. Şi, totuşi, cercetările făcute de specialiştii în literatură şi folclor arată că povestea Chirei Chiralina, femeia considerată în zilele noastre simbolul Brăilei, este cu mult mai veche decât se crede. În ultimele două secole, au fost publicate nu mai puţin de 16 variante ale baladei Chira Chiralina’, a spus Marian Dragomir.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks