Un accident în care au fost implicate un microbuz şi un TIR a avut loc, joi, pe DJ 711, în localitatea Nisipuri, iar patru persoane au fost rănite, informează ISU Dâmboviţa.
‘La faţa locului patru persoane au fost evaluate de către echipajele medicale, ulterior acestea fiind transportate la spital. Concomitent sunt asigurate şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor’, precizează ISU Dâmboviţa.
Conform sursei citate, se intervine cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi o ambulanţă.
IPJ Dâmboviţa anunţă că traficul rutier nu a fost afectat.
‘Poliţiştii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier’, a transmis IPJ Dâmboviţa.