Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, exceptarea de la prevederile Legii privind vânzarea terenurilor agricole, adoptată de Parlament în acest an, a contractelor de vânzare-cumpărare a terenurilor din extravilan aflate în curs de finalizare până la 15 februarie 2021, a declarat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă. ‘Guvernul a aprobat un proiect de ordonanţă de urgenţă, înaintat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru introducerea unei derogări de la Legea vânzării terenurilor agricole, adoptată în Parlament în acest an, care a dus la un blocaj în ceea ce priveşte actele de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole. Prin această ordonanţă de urgenţă se introduce o derogare până la 15 februarie 2021 pentru aplicarea prevederilor acestei Legi pentru cererile de vânzare a terenurilor din extravilan înregistrate în această perioadă, deci până la 15 februarie 2021, la notar sau în diverse forme de antecontract a acestor terenuri. Cu alte cuvinte, contractele de vânzare-cumpărare terenuri aflate în curs de finalizare până la 15 februarie 2021 sunt exceptate de la prevederile acestei Legi, care, repet, a dus la un blocaj la nivelul notariatelor în ceea ce priveşte finalizarea acestor acte de vânzare-cumpărare a terenurilor din extravilan’, a declarat Ionel Dancă, vineri, la Palatul Victoria.