AcasăStiri generaleDGPMB: Trei minori reţinuţi pentru tâlhărie calificată

DGPMB: Trei minori reţinuţi pentru tâlhărie calificată

Poliţiştii Capitalei au reţinut trei minori, cu vârste între 15 şi 17 ani, pentru care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.

‘Ancheta a fost declanşată de o plângere penală în care un bărbat reclama faptul că, la data de 17 aprilie, în timp ce se întorcea la adresa de domiciliu din sectorul 3, când a ajuns în faţa blocului a fost agresat fizic de trei persoane necunoscute, care i-au sustras telefonul mobil’, informează Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate s-a stabilit că fapta reclamată a fost comisă de trei minori, de 15, 16 şi, respectiv, 17 ani, aceştia fiind depistaţi şi conduşi la audieri.

‘În baza probatoriului administrat în cauză, în sarcina bănuiţilor s-a stabilit că, pe 17 aprilie, în jurul orei 22,30, în baza unei înţelegeri prealabile, cei trei ar fi urmărit persoana vătămată în timp ce se deplasa către domiciliu, iar când aceasta a ajuns în faţa blocului, folosind forţa fizică, ar fi deposedat-o de un telefon mobil. Din cercetări, s-a mai stabilit că, ulterior, tinerii ar fi valorificat bunul la o casă de amanet, de unde a fost ridicat de poliţişti şi predat persoanei vătămate’, arată sursa citată.

Cei trei tineri au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de Secţia 13 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks