Consilierul prezidenţial Diana Păun a anunţat, vineri, că, în ‘viitorul apropiat’, va fi lansată în Parlament iniţiativa legislativă privind Planul naţional de combatere a cancerului şi există ‘un consens larg’ între partidele politice pentru susţinerea acesteia.
‘În viitorul apropiat ne aşteaptă lansarea iniţiativei Planului de combatere a cancerului în Parlament. În Senat şi Camera Deputaţilor. Există un larg consens între partidele politice de a susţine acest plan, la care s-a lucrat foarte mult şi pare că toate forţele s-au unit tocmai pentru a lua decizia corectă. Planul a suscitat un viu interes, au existat nenumărate sugestii, recomandări făcute de profesioniştii din domeniu, de pacienţi, ONG-uri, de foşti cercetători. (…) Toate recomandările au fost studiate, analizate şi se regăsesc în forma finală a planului pe care sperăm cât mai repede să o vedem transpusă în această iniţiativă legislativă pe care o aşteptăm cu toţii’, a afirmat Păun, la dezbaterea online ‘Cancerul poate fi învins prin prevenţie, depistare precoce şi terapie inovatoare’, organizată de DC News Media Group.
Potrivit acesteia, cancerul nu mai este în prezent ‘o condamnare la moarte’ datorită progresului ştiinţei medicale şi al cercetării.
‘O diagnosticare precoce creşte semnificativ evoluţia pozitivă a pacientului. Acest traseu îmbunătăţit de la prevenţie, screening, diagnostic precoce, tratament inovativ implică o creştere a numărului supravieţuitorilor’, a subliniat consilierul prezidenţial.
Planul naţional de combatere a cancerului este ‘extrem de ambiţios’ şi cuprinde toate palierele legate de management, de la prevenţie, depistare precoce, până la tratament şi grija pentru calitatea vieţii pacientului diagnosticat, a explicat, la rândul său, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan.
Ea a precizat că proiectul propune şi cartografierea şi conectarea instituţiilor care se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul pacienţilor bolnavi de cancer.
‘Eu cred că este un program complet, pentru că este inclusiv traseul pacientului diagnosticat cu cancer în sistemul sanitar românesc’, a menţionat Cojan.
Potrivit preşedintelui CNAS, în contactul-cadru şi în normele de aplicare ale acestuia începând cu 1 aprilie a fost lărgit deja pachetul de servicii, oferindu-se posibilitatea medicilor de familie să asigure o serie de consultaţii de prevenţie însoţite de investigaţii paraclinice, astfel încât să se reducă mult din timpii de aşteptare atât pentru diagnostic, depistare şi, mai ales, pentru accesul la tratament.
‘Consultaţiile preventive reprezintă apanajul medicinei de familie pentru care şi aici am făcut paşi importanţi – suplimentarea finanţării acestui domeniu de asistenţă medicală începând cu 1 aprilie 2022 cu 22%, precum şi lărgirea pachetului de servicii medicale cu posibilitate efectuării unor investigaţii de laborator peste valoarea de contract ale furnizorilor de investigaţii paraclinice’, a arătat reprezentantul CNAS.