Celebra pictoriţă elveţiană de origine română, Legendina Hurdugaciu di Paolo (1939-2017), ucenica maestrului Corneliu Baba (1906-1997), recunoscută şi extrem de apreciată în lumea artei occidentale, a cerut, cu doi ani înainte de a se stinge, să fie îngropată alături de părinţii săi, în cimitirul Bisericii ‘Sfânta Treime’ din municipiul Reghin, dorinţa fiindu-i respectată.
Legendina Hurdugaciu di Paolo s-a născut în Reghin, în 27 mai 1939, într-o familie de oameni cu înclinaţii spre artă, tatăl ei fiind cunoscut ca pictor şi sculptor, însă despre viaţa ei se cunoşteau destul de puţine aspecte, în special în România, până în momentul în care aceasta a stârnit curiozitatea unui preot.
‘Am avut onoarea şi marea bucurie de a o cunoaşte pe această minunată personalitate care, în anul 2015, a venit acasă, la Reghin, şi îmi mărturisea că prietenii din Reghin i-au trimis imaginile din cimitirul bisericii ‘Sfânta Treime’, unde îşi dorm somnul de veci şi părinţii săi, Hurdugaciu Macedon (1910-1994), originar din Chiheru de Jos, şi Valeria One (1911-1989), din Zlatna, judeţul Alba. Atunci mi-a mărturisit că, la vremea ştiută de Dumnezeu, doreşte să fie adusă lângă ei. Impresionată de ordinea şi curăţenia acestui cimitir, mi-a înmânat o broşură cu 22 de pagini, un rezumat al reuşitelor sale, de o excepţie remarcabilă. (…) Din acel moment mi-a trezit curiozitatea viaţa acestei doamne, mai ales după ce am răsfoit paginile revistei oferite’, a mărturisit preotul Dimitrie Gherman de la Biserica ‘Sfânta Treime’ din municipiul Reghin, în lucrarea ‘Istoria nescrisă în cărţi este înscrisă în cimitire’, redactată împreună cu tatăl său, Dumitru Gherman, fost preot în această parohie, şi cu jurnalistul Mihai-Robert Matei.
De-a lungul anilor, pictoriţa reghineană a primit numeroase distincţii, precum Medalia Internaţională de Argint, în 1987, la Lugano, Schaffhausen şi Montreux, apoi Medalia Internaţională de Aur, în 1988, la Paris, Medalia de Aur (în 1988) a localităţii Pernes Les Fontaines, Medalia de Aur, în 1989, la Marsilia, Marele Premiu al Coastei de Azur (1989), la Cannes.
Numele artistei originare din Reghin este înscris în Catalogul Internaţional al Societăţii Artiştilor Francezi din anul 1987 şi în cel al Artiştilor Independenţi din 1987, iar lucrările sale se regăsesc în numeroase colecţii publice şi private din Elveţia, SUA, Canada, Germania, Anglia, Franţa, Italia şi România.
În anul 1988 a fost aleasă membră a European Ministerial and Parliamentary Information Service, cu sediul la Bruxelles, iar Comisia Superioară de Recunoştinţă a instituţiei i-a conferit ‘Le Grand Prix du Prestige Europeen’ pentru contribuţia la patrimoniul artistic european.
Din volumul ‘Istoria nescrisă în cărţi este înscrisă în cimitire – Personalităţi marcante din centrul Transilvaniei, care îşi dorm somnul de veci în cimitirul Bisericii Ortodoxe Române ‘Sfânta Treime’ din Reghin, judeţul Mureş’, aflăm că pictoriţa devenită celebră peste hotare a locuit pe strada Mihai Viteazul din Reghin, la numărul 36, şi a absolvit Liceul Teoretic ‘Petru Maior’ din oraş, promoţia 1956.
‘A lucrat o scurtă perioadă la Agenţia Loto Pronosport, din strada Republicii, după care s-a căsătorit cu un inginer, deşi părinţii ei nu fuseseră de acord. A locuit o perioadă la Bicaz, după care s-a mutat la Bucureşti, unde a urmat studii la Academia de Belle Arte, după care, timp de trei ani, şi-a desfăşurat activitatea profesională în atelierul marelui pictor Corneliu Baba. În perioada 1969 – 1972, sub îndrumarea maestrului, şi-a desăvârşit înclinaţiile spre pictură, ajungând să fie apreciată atât în ţară, cât şi în străinătate, pentru calitatea, frumuseţea şi mesajul operelor de artă pe care le realizează’, se arată în lucrare.
Deşi a stat trei ani în preajma maestrului Corneliu Baba, Legendina Hurdugaciu di Paolo nu s-a considerat a fi un discipol al acestuia, întrucât susţinea că şi-a găsit propria cale şi nu a dorit să facă aceleaşi lucruri ca şi renumitul pictor, fiind interesată doar de tehnica acestuia.
Prima expoziţie personală a fost vernisată la Ateneul de Tineret Bucureşti, în anul 1972, ocazie cu care a obţinut o bursă de studii UNESCO.
Legendina Hurdugaciu a călătorit, în perioada 1976 – 1980, în Germania, Italia, Elveţia şi Spania, perfecţionându-se profesional, mai ales în Franţa şi Elveţia, unde şi-a desăvârşit stilul şi tematica creaţiei artistice.
Din volumul ‘Istoria nescrisă în cărţi este înscrisă în cimitire’ mai aflăm că artista s-a simţit forţată de către autorităţile comuniste să plece din ţară, după ce o femeie, care s-ar fi dovedit ca având probleme psihice, ar fi turnat-o la Securitate în urma unei deplasări în străinătate, în 1980.
Incidentul relatat are la bază un interviu al artistei, publicat în România Liberă, în care susţinea că, în 1980, a fost invitată în Elveţia, unde a expus aproape 100 de lucrări, fiind un mare succes. În timp ce se afla în Elveţia, artista a fost invitată acasă la o familie de români, ocazie cu care s-a discutat inclusiv politică, ‘deşi nu îmi stătea în fire să fac aşa ceva, am zis că dacă sunt în altă ţară pot vorbi liber’.
Pictoriţa a spus că femeia respectivă a trimis scrisori la Ambasadă, la Securitate şi unor membri ai familiei sale, arătând că Legendina l-a vorbit de rău pe Ceauşescu ‘şi întreba retoric cum de trimite statul o persoană în străinătate dacă aceasta vorbeşte de rău partidul’.
‘Scrisorile au ajuns înaintea mea în ţară. Am avut probleme mari şi nu vreau să intru în detalii. Am fost la interogatorii, eram urmărită. M-am gândit că trebuie neapărat să plec. Aveam o fată de 7 ani (Lucia) şi mă descurcam greu. Pentru că eu negam tot ceea ce se scria în scrisoare, Securitatea a trimis o notă poliţiei din Elveţia, ca să afle informaţii despre denunţătorul meu. Aşa s-a aflat că acea persoană era bolnavă psihic. Când a fost chemat la poliţie pentru a i se arăta scrisoarea, soţul acelei doamne – care nu ştia nimic – a făcut infarct’, dezvăluie artista în interviul citat în ‘Istoria nescrisă în cărţi este înscrisă în cimitire”.
Legendina Hurdugaciu mai povestea că în aceste condiţii a fost nevoită să părăsească ţara ‘cu fetiţa de mână, o valiză şi 5 dolari în buzunar’ şi, cunoscând o serie de persoane în Elveţia, a cerut azil politic, care i-a fost acordat la scurt timp.
‘La început, am făcut restaurări pentru muzee, am fost vânzătoare într-un magazin, desenatoare. Încet-încet, am ajuns apreciată şi pentru ceea ce pictez’, a arătat artista, care a trăit şi a pictat peste 35 de ani în Lugano, unde a beneficiat de îndrumările maestrului elveţian Filippo Boldini.
Viaţa Legendinei Hurdugaciu di Paolo, spun autorii lucrării, a însemnat multă ‘muncă şi dăruire, sacrificii, cunoscând atât perioade mai dificile ale vieţii, cât şi altele cu multe bucurii şi împliniri’. Părinţii şi cele două fiice ale sale, precum şi familia extinsă i-au oferit un permanent sprijin moral, iar ea s-a putut realiza artistic.
În Elveţia, Legendina Hurdugaciu Di Paolo a putut participa la viaţa artistică şi a intrat în contact cu o serie de galerii occidentale, fapt ce a propulsat-o pe scara valorilor occidentale. După expoziţia din Milano, din 2006, stilul artistic al Legendinei a fost analizat de revista de artă Archivio, care aprecia că artista propune publicului lucrări stilizate de obiecte şi figuri, la început cu scene monstruoase ‘care aminteau de momente teribile din viaţa sa’ şi că operele ei redau cele două civilizaţii care înconjoară România, la nord lumea slavă, la sud lumea greacă, mesopotamică, egipteană.
Revista de artă susţinea că Legendina practică o artă ‘foarte complexă, personală, unică’ şi ‘plăsmuieşte o realitate personalizată, o solidă imobilitate, echilibru, de o vizualitate nemaivăzută, în special mentală’.
În anul 2012, artista a donat Ambasadei SUA de la Berna o lucrare având ca temă evenimentele din septembrie 2001.
‘Ceremonia, desfăşurată la sediul Ambasadei SUA, a avut loc în prezenţa artistei şi a primului colaborator al Ambasadei americane, doamna Susan Elbow. Conform afirmaţiilor artistei române, lucrarea tematizează evenimentele de la 11 septembrie 2001, de la New York, dorindu-se a fi un omagiu adus victimelor atentatului şi poporului american în ansamblu. Tabloul Legendinei di Paolo va fi expus permanent în spaţiile de reprezentare ale Ambasadei SUA la Berna’, a precizat Ambasada României în Confederaţia Elveţiană pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.
Deşi a atins faima şi recunoaşterea pe care şi le doreşte orice artist, Legendina nu a uitat niciodată de unde a plecat şi a ţinut să se reîntoarcă definitiv, odată cu trecerea la cele veşnice.
‘Deşi departe aflată de România, ea a întreţinut legătura cu prietenii şi cunoştinţele din ţară, cu colegii de şcoală, venind deseori în oraşul natal, Reghin. La sfârşitul lunii august 2006, a fost prezentă la Reghin la întâlnirea de 50 de ani de la absolvirea Liceului ‘Petru Maior’. (…) În anul 2007 a expus 58 de tablouri la Galeria Torchio di Balerna în Lugano, iar în anul următor a expus la Mantova şi la Geneva, în urma unei invitaţii din partea Institutului Român din Veneţia. În anul 2009, ONU i-a organizat o mare retrospectivă personală prin expunerea a peste 100 de lucrări la Palatul Naţiunilor din Geneva, evenimentul constituind o încununare a eforturilor ei creatoare şi, totodată, recunoaşterea valorii operei sale’, mai precizează autorii studiului.
Pictoriţa de origine română Legendina Hurdugaciu Di Paolo s-a stins din viaţă la Lugano, în Elveţia, în data de 10 februarie 2017, şi ‘s-a alăturat părinţilor săi întru veşnicie, în mormântul de lângă Biserica ‘Sfânta Treime’, pe care s-a aşezat placa de mormânt pe care scrie: Hurdugaciu Legendina – 1939-2017′.
