Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, Horaţiu Suciu, a anunţat, sâmbătă, efectuarea primului transplant de cord din acest an, în cazul unei tinere în vârstă de 16 ani din judeţul Giurgiu, donatorul fiind un adolescent de 17 ani, decedat în urma unui politraumatism.
‘În această după amiază am efectuat o intervenţie deosebită, un transplant cardiac. Deosebită pentru că cordul provine de la un adolescent de 17 ani victimă a unui politraumatism cranian, iar fetiţa care a primit cordul are 16 ani şi de mai bine de un an era în evidenţă cu insuficienţă cardiacă în stadiu foarte avansat cu o calitate a vieţii foarte deteriorată şi care în ultima perioadă se simţea extrem de rău, practic în iminenţa unei morţi subite. Ne bucurăm că am reuşit să facem acest transplant. Este primul din 2022 în Institutul din Târgu Mureş. Intervenţia de prelevare a început dimineaţa la ora 10,00, la Sfântu Gheorghe, de către o echipă de la noi care s-a deplasat la spital, condusă de dr. Radu Bălău şi cordul a venit pe calea aerului cu elicopter SMURD şi a ajuns în jurul orei 13.30. Intervenţia a durat 4 ore şi jumătate. Pentru moment suntem mulţumiţi de evoluţia pacientei, suntem încrezători că va fi bine şi această intervenţie va fi o şansă la viaţă pentru fetiţa încercată. Nu vreau să trec cu vederea gestul extraordonar al familiei tânărului. Mereu îmi dau seama prin ce trec acesţi membri. Dacă este o consolare, această inimă va salva o altă viaţă. Şi ne bucurăm că am reuşit să spargem gheaţa pentru că în acest an este primul transplant. Cauzele le ştim cu toţii: număr puţini de donatori şi toate condiţiile acestea în care poate medicina de performanţă a fost mai greu de efectuat. Totuşi am demonstrat că se poate face performanţă în România’, a declarat doctorul Horaţiu Suciu.
Medicul a precizat că lista de aşteptare pentru transplant este ‘mereu lungă’, fiind o discrepanţă între cererea şi oferta de organe, astfel că aproximativ 22 de pacienţi aşteaptă transplantul cardiac de urgenţă.
‘Pe lista lărgită pe care se află pacienţi cu insuficienţă cardiacă şi cardiomiopatii care vor evolua spre un transplant sunt peste 100 de pacienţi pe care îi monitorizăm şi care vor trece pe această listă de urgenţă. Majoritatea pacienţilor noştri transplantaţi sunt 30-40, cum se ştie la noi transplantul se face până la 60 de ani dar am operat şi copii de 2 ani până la 60 de ani. Media ar fi undeva către 40 de ani’, a spus doctorul Suciu.
Potrivit acestuia, în România sunt rare cazurile în care tinerii sunt donatori, ponderea minorilor fiind de circa 10-15%. Chiar dacă numărul donatorilor, în general, este în creştere faţă de anul 1999, el este foarte mic faţă de numărul de locuitori.
‘Aş spune că aproximativ între 10-15% din cazurile noastre sunt din această categorie. Cam 80% sunt adulţi, peste 20 de ani. Faţă de anul 1999, când am început noi transplantul cardiac alături de colegii de la Bucureşti, când a început şi transplantul hepatic şi îmi amintesc că în 1999 au fost 11 donatori, e incomparabilă situaţia acum. S-a ajuns în 2018 spre 200 de donatori pe an. Deci este o schimbare clară de mentalitate. Dar activitatea este una oscilantă, depinde de modul în care se reflectă în media şi nu doar asta. Au fost ani mai buni, mai puţini buni. Deci se menţine un trend de 100, 100 şi ceva de donatori de organ pe an, din care marea majoritate a prelevărilor este de ficat şi rinichi, iar cordul este undeva 10-15% din aceşti donatori. Deci numărul relativ mic de transplanturi cardiace care se fac în România se explică şi prin faptul că numărul de donatori este mult mai mic decât ar permite dacă ne gândim statistic şi aici mă refer la o ţară spre 20 de milioane de locuitori (…) Cauzele sunt multiple, aşa cum am menţionat. Unele care provin din modul cum publicul percepe, nivelul de educaţie medicală, cum ne raportăm la nevoie concetăţenilor noştri. Important este că avem resursa umană, medicii, personalul implicat în această activitate şi încercăm să o facem cât mai bine şi în număr cât mai mare’, a afirmat Horaţiu Suciu.
Coordonatorul Secţiei de Terapie Intensivă Pediatrică şi Transplant Cardiac, doctorul Sorin Paşcan, a precizat că pacienta transplantată sâmbătă este în îngrijirea Secţiei de Cardiologie Pediatrică de ani de zile, dat boala a avansat, deşi a fost tratată multă vreme.
‘Singura ei şansă reală era transplantul cardiac. De îndată ce s-a ivit oportunitatea acestui cord care să i se potrivească, ca vârstă şi ca grupă sanguină şi ca alte caracteristici, am profitat imediat de situaţie, a venit imediat de la Giurgiu în cursul serii de ieri şi astăzi de dimineaţă, a început operaţia de transplant, care tocmai s-a terminat. Până aici nu a avut nicio problemă, totul a decurs conform planului, primele semne sunt încurajatoare – sigur, ne păstrăm rezerva, a fost totuşi o operaţie dificilă şi amplă, dar nu avem, la acest moment, niciun fel de îngrijorare. Sperăm ca lucrurile să meargă la fel de bine şi în continuare (…). Pacienţi pediatrici ar fi mai mulţi, e într-adevăr o penurie de corduri tinere, sunt mult mai rare situaţiile în care sunt disponibile inimi transplantabile de copii şi facem eforturi să nu le pierdem pe acestea şi, pe de altă parte, să le oferim celor care nu au şansa unui transplant, a unei îngrijiri de altă natură încât să le prelungim viaţa, să le îmbunătăţim calitatea vieţii şi să ducem lucrurile la bun sfârşit’, a afirmat doctorul Paşcan.
Mama adolescentei care a beneficiat de transplantul de cord, Manuela Ifrim, ne-a spus că fiica ei suferea de această boală de la naştere şi că la vârsta de 12 ani boala i s-a declanşat.
‘Ea s-a născut cu această boală, dar s-a declanşat la 12 ani, de atunci venim la Târgu Mureş la diferite controale, starea ei s-a înrăutăţit de la un control la altul. Am fost pusă pe o listă mai îndepărtată, la început, iar cam de o jumătate de an, pe o listă urgentă de transplant şi am aşteptat acest transplant. Ieri am fost sunaţi că s-a ivit posibilitatea să fie compatibilă cu noi o inimioară şi să venim către Târgu Mureş. Am plecat către Târgu Mureş, am ajuns aici, am făcut următoarele investigaţii care trebuia făcute şi s-a dovedit să fie compatibil 100%, iar astăzi s-a făcut transplantul. Şi mulţumim echipei care a participat şi care s-a ocupat de fetiţă şi care ne-a spus că a decurs totul bine şi că a primit o inimioară foarte bună. Şi inimioara ei era bolnăvioară şi nu mai putea să stea cu ea, chiar nu mai putea, începuse chiar să i se învineţească mâinile, picioruşele, nu mai putea să coboare deloc de la etajul I, să urce scările, să le coboare, obosea şi prin casă, chiar când mergea. Nu aveam altă şansă decât transplantul, mai devreme sau mai târziu, la acesta ajungeam, nu exista altă soluţie. Vreau să mulţumesc şi părinţilor care au donat acele organe pentru copilaşii care au avut nevoie şi să le dea Dumnezeu multă putere şi să treacă peste, pentru că e foarte greu şi pentru noi şi pentru ei . Mulţumesc din suflet pentru tot! Şi domnului profesor, şi întregii echipe, mulţumesc!’, a declarat Manuela Ifrim.